Extern· 2 min citire

Vladimir Putin, avertisment de la BRICS: ”Asta înseamnă război cu Rusia!”

Summitul BRICS 2026. Foto: Profimedia

Summitul BRICS 2026. Foto: Profimedia

Publicat12 sept. 2026, 21:17
Actualizat12 sept. 2026, 21:20
SursăRealitatea PLUS

Vladimir Putin și Xi Jinping participă la Summit-ul BRICS din India, în plin haos pe scena internațională. Din New Delhi, președintele Rusiei a lansat o amenințare directă către Occident. Vladimir Putin a spus că trimiterea de trupe europene în Ucraina va însemna război cu Rusia. Toți cei 11 lideri ai BRICS participă la summit-ul din New Delhi, inclusiv președintele Chinei și președintele Iranului.

Vladimir Putin a făcut declarații cutremurătoare din India, unde participă la summit-ul BRICS. Liderul de la Kremlin a transmis că Europa și Rusia vor intra în război, în cazul în care Occidentul va trimite militari în Ucraina.

”(n.r. Liderii occidentali) insistă asupra unor anumite schimbări. Ce schimbări? Vor să revizuiască rezultatul celui de-al Doilea Război Mondial? Spre ce își împing acum popoarele propriilor țări? Spre un război cu Federația Rusă? Acum vorbesc despre trimiterea unor trupe în Ucraina. Asta înseamnă război cu Rusia.”

Declarațiile lui Vladimir Putin vin în contextul în care, recent, în Europa, se aud tot mai frecvent temeri că Rusia ar putea ataca una dintre țările de pe flancul estic al NATO. Totodată, președintele Iranului, prezent și el la summit-ul BRICS, a lansat un mesaj ferm către Statele Unite și Israel.

Declarațiile președintelui Iranului



„Dacă Iranul rezistă Statelor Unite și Israelului este doar datorită faptului că vor să ne intimideze și noi nu ne lăsăm intimidați. Noi suntem teroriștii sau voi care ați masacrat 168 de copii inocenți într-o secundă pentru că aveți tehnologie avansată”, a spus Massoud

Liderii BRICS au adoptat o declarație în care cer detensionarea situației din Orientul Mijlociu și menținerea fluxului liber al comerțului și al energiei. Într-un moment simbolic menit să dovedească unitatea alianței, Vladimir Putin, Xi Jinping și ceilalți lideri au participat la o ceremonie de plantat de copaci.

'Ne exprimăm via noastră preocupare în fața escaladării continue a tensiunilor în Orientul Mijlociu și, în conformitate cu pozițiile noastre naționale, îndemnăm (părțile) la reținere maximă, precum și la evitarea acțiunilor susceptibile să agraveze situația', indică textul.

'Facem apel la protecția populațiilor și infrastructurilor civile', adaugă în declarația lor țările BRICS, care 'încurajează eforturile, prin dialog și diplomație, de a ajunge la un acord în vederea unei păci durabile, securității și stabilității în regiune'.

'Ne exprimăm grava preocupare pe tema atacurilor deliberate asupra infrastructurilor civile și instalațiilor nucleare pașnice sub protecția Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) cu încălcarea dreptului internațional', mai scriu statele BRICS în declarația comună.

Summitul BRICS marchează prima vizită a lui Xi Jinping în India din 2019 și este considerat un nou pas în procesul de apropiere dintre cele două puteri asiatice, la șase ani după confruntarea militară de la frontiera disputată din Himalaya. 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern