Cea de-a treia domnie a lui Duca Vodă, fostul soldat mercenar de origine albaneză sau macedoneană, a fost cea mai crudă dintre toate.
O parte din boierime nu plătea banii ceruți de domn și acesta a aplicat fel de fel de pedepse, bătăi și cazne "cum nu mai văzuse Moldova de aproape 100 de ani".
După ce i-a schingiut și omorât pe boierii rău-platnici, voievodul a trecut la văduvele lor. Cronicarii povestesc cum boieroaicele văduve erau, în timpul zilei, "legate la puști", adică dezbrăcate și legate de tunuri, în văzul gloatei, iar noaptea stăteau închise în odăile soldaților din garda domnească.
După ce a fost înscăunat de Poarta Otomană și ca hatman al Ucrainei, (în 1680), Gheorghe Duca și-a pus în gând să ajungă în același timp domn al Transilvaniei și al Munteniei.
Ca să facă rost de bani pentru planurile sale de mărire, Duca Vodă și-a propus să le ia averile boierilor. Pe unii i-a băgat în închisori, pe alții i-a torturat, ținându-i dezbrăcați în ger sau bătându-i cu buzduganul, pe alții i-a ucis după ce le-a inventat procese și i-a golit de toate pungile de bani și de pământuri. Mulți boieri, dar și negustori au fugit în țara leșească.
Domnitorul le-a chinuit și pe nevestele negustorilor care nu vroiau să plătească dijma cerută. Femeile erau azvârlite în închisoare câte un an și mai mult, după cum povestește C. Gane. Unele nășteau acolo – "la multe le-au crescut copiii acolo închisori, până au început a grăi, unii a umbla în picioare" – altele mureau de foame între gratii.
"Odată pornit pe această cale de a chinui până și nevestele negustorilor, de ce era Duca să se mai oprească și nu s-ar fi legat și de jupânesele boierilor?", scrie Gane în "Amărâte și vesele vieți de jupânese și cucoane".
Boieroaicele acestea, pe care cronicarul Nicolae Costin nu le arată pe nume, par să fi fost, judecând după legăturile lor de familie, printre cele mai de vază din țară, unele chiar în relații de rudenie cu familia domnitorului.
Un bătrân boier se revoltă în fața domnitorului și are curajul să-i arunce în față vorbe grele lui Duca Vodă, cu toate că fusese la un pas de mazilire. Astfel, postelnicul Iani Hadâmbul, îi spune:
"Eu, Doamne, muiere n-am, copii n-am să mă tem de osânda lor. Și acum îndrăznesc să vorbesc Măriei Tale pentru cele trei jupânese sărace (n.r. sărace însemna pe atunci văduve) ce stau legate la puști, că văd că nimeni nu îndrăznește a-ți grăi și eu îndrăznesc: una, că-s bucuros cu-n ceas înainte să mor, a doua că nu s-a auzit nici într-o țară, nici aflu nici în Istorie, să se închidă și să se lege la puști femeile boierilor morți".
Impresionat de curajul boierului, Duca Vodă ar fi poruncit să fie eliberate cele trei femei nevinovate.
Călăul jupâneselor "legate la puști" a avut parte de un sfârșit nu tocmai fericit, după cum amintește tot C. Gane. După înfrângerea de la Viena în celebrul asediu al turcilor din 1683, Duca Vodă a ajuns pribeag în Polonia și aștepta să-i vină cele 180 de pungi de galbeni din țară cu care spera să-și recupereze scaunul pierdut.
Banii i-au fost, însă, furați în Transilvania, iar vestea l-a dus la nebunie. „Pe Duca l-a lovit damblaua. Numai ce-a căzut pe laviță și a început a se văita, iar limba îi pierise și mâinile nu mai putea să le miște. L-au ridicat și l-au pus pe pat".
O săptămână de zile s-a mai zvârcolit în chinurile acelei boli, după care a murit. La autopsie, se spune că s-ar fi găsit în fierea lui 27 de pietre roșii și două alte mari în rărunchi.
