Statistica recentă publicată de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) trage un semnal de alarmă asupra stabilității mediului de afaceri românesc: 83.232 de firme au fost radiate în cursul anului 2025. Această cifră, alimentată de scăderea veniturilor și crizele de lichiditate, ascunde însă o realitate îngrijorătoare: mulți antreprenori renunță la luptă fără a epuiza alternativele legale care le-ar putea salva afacerea.
Dincolo de statistici: Panica vs. Strategia
Deși cifrele indică o presiune financiară uriașă, avocații specializați în drept comercial avertizează că radierea este adesea o decizie luată în grabă. Lipsa unei analize juridice temeinice transformă eșecul comercial într-un risc personal pentru administratori. „Mulți antreprenori confundă o perioadă dificilă cu sfârșitul afacerii”, explică avocatul Răzvan Popescu. „În realitate, legislația oferă mecanisme de suspendare temporară sau restructurare. Închiderea ar trebui să fie ultimul pas, nu primul.”
Pentru a pune lucrurile în perspectivă, în timp ce peste 83.000 de firme au dispărut definitiv, alte 19.586 de companii au ales suspendarea activității, iar 7.553 au intrat în procedură de insolvență — căi care, teoretic, lasă ușa deschisă pentru o viitoare redresare.
Ce opțiuni au firmele în dificultate
În loc de radierea imediată, o societate poate opta, prin Hotărârea Adunării Generale, pentru suspendarea temporară a activității. Acest răgaz permite:
Negocieri directe cu creditorii;
Restructurarea liniilor de credit;
Reevaluarea modelului de business fără presiunea taxelor curente.
Capcanele legale ale radierii „pe scurtătură”
Dizolvarea unei firme este strict reglementată de Legea nr. 31/1990. Deși procedura pare simplă la prima vedere, ea ascunde riscuri majore de natură judiciară. Una dintre cele mai periculoase practici este declararea nereală a lipsei datoriilor pentru a accesa procedura simplificată de dizolvare simultană cu lichidarea.
Riscurile unei radieri incorecte includ:
Opoziția la dizolvare: Creditorii pot ataca procedura în instanță.
Răspunderea patrimonială: Administratorii pot fi obligați să plătească datoriile firmei din propriul buzunar dacă se dovedește că au acționat cu rea-credință.
Litigii prelungite: Erorile procedurale generează costuri care depășesc adesea datoriile inițiale.
O firmă nu trebuie închisă „din panică”
Înainte de a pune lacătul pe ușă, conducerea unei societăți trebuie să realizeze o evaluare la sânge a activelor și pasivelor. Consultarea unui expert juridic și a unui contabil nu este un lux, ci o măsură de protecție.
„O firmă nu trebuie închisă din panică”, concluzionează Răzvan Popescu. O strategie corectă poate însemna diferența dintre o redresare surprinzătoare și un proces lung în instanță. Chiar și atunci când închiderea este inevitabilă, ea trebuie gestionată controlat, pentru ca antreprenorul să poată începe, eventual, un nou proiect în siguranță.
