Actual· 9 min citire

VAL de nemulțumiri salariale și proteste după politicile kamikaze ale guvernării PSD-ALDE

VAL de nemulțumiri salariale și proteste după politicile kamikaze ale guvernării PSD-ALDE

VAL de nemulțumiri salariale și proteste după politicile kamikaze ale guvernării PSD-ALDE

Publicat22 mar. 2017, 10:44
Actualizat22 mar. 2017, 13:14

Protestul spontan de la CFR de miercuri dimineața, care a dus la blocarea și întârzierea a sute de trenuri și a generat probleme pentru mii de români, pasageri sau navetiști, este simptomatic pentru politica majorărilor populiste de salarii și pensii îmbrățișată de guvernarea PSD-ALDE. Nu doar CFR-iștii sunt nemulțumiți de salariile primite în momentul de față, ci și polițiștii, funcționarii publici, angajații din agențiile de Mediu sau cei din direcțiile de Sport și Tineret.

Guvernarea PSD-ALDE a deschis "cutia Pandorei" prin maniera haotică de acordare de măriri de salarii, fapt care a generat inechități salariale evidente în sistemul bugetar și a declanșat mișcări de protest în mai multe sectoare de activitate. Polițiștii, CFR-iștii, angajații din ministere ies în stradă uniți de un mesaj comun: "Vrem salarii mai mari!"

Principala nemulțumire a angajaților de la CFR ține de faptul că aproape jumătate din personalul care activează în prezent în sistemul feroviar de stat este plătit cu salariul minim pe economie.

"După mărirea salariului minim la CFR Infrastructură nu mai puțin de 40% din angajați li s-a egalizat salariul", a declarat Viorel Istrate, lider sindical CFR. Oamenii de plâng de inechitate salarială în contextul în care, prin creșterea salariului minim la 1,450 lei, muncitorii necalificați au ajuns să câștige la fel de mult ca și impegații sau operatorii de trafic feroviar.

Politica populistă a guvernării PSD-ALDE de tipul "creștem fără număr" salarii și pensii a generat un val de nemulțumiri și proteste la nivelul întregii țări. Guvernul a anunțat majorări salariale semnificative pentru anumite categorii de personal bugetar în proiectul noii legi a salarizării unitare, fără a ține cont de atenționările și avertismentele venite de la FMI, CE sau din partea Consiliului Fiscal, toate legat de depășirea deficitului bugetar și de sacrificarea investițiilor.

"Nu se fac calcule, nu se fac estimări, se fac majorări din pix, este o abordare heirupistă de genul mărim salarii, mărim bonusuri", a declarat la Realitatea TV Cristian Păun, profesor de economie la ASE.

Nu doar CFR-iștii sunt nemulțumiți de salariile primite, ci și polițiștii și angajații din Ministerul de Interne, funcționarii publici sau angajații de la Mediu sau din Ministerul Tineretului și Sportului.

Polițiștii au ajuns să strige "Hoții" în fața Guvernului și refuză să dea amenzi

Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual și Pro Lex anunță că vor picheta Ministerul Afacerilor Interne pe 23 și 24 martie, urmând ca pe 25, de ziua Poliției Române, să aibă loc unul dintre cele mai mari mitinguri ale polițiștilor. Sindicatele cer "o salarizare corectă".

Pe 23 și 24 martie protestatarii vor sta câte patru ore, între 10.00 și 14.00, în fața Ministerului Afacerilor Interne, urmând ca pe 25 martie să aibă loc un miting, care se va desfășura între orele 10.00 și 12.00 în fața MAI și va continua cu un marș până în Piața Victoriei, unde protestatarii vor rămâne până la ora 16.00.

"Oamenii legii sunt extrem de supărați și spun că au ajuns la capătul răbdării. Deși în bilanțuri rezultatele lor sunt din ce în ce mai bune, iar aprecierea pentru ei reiese constant din comunicate ori din discursuri pe la tribune politice, guvernații nu-i iau în calcul atunci când vine vorba despre bani. Salariile de bază/indemnizațiile și sporurile acordate personalului plătit din fonduri publice din instituțiile și autoritățile publice ale administrației publice locale au fost majorate cu 20% față de nivelul acordat pentru luna ianuarie 2017, iar salariile și sporurile personalul din cadrul instituțiilor publice de spectacole sau concerte, au fost majorate cu 50%. De majorări substanțiale au beneficiat și angajații din familiile ocupaționale învățământ și sănătate", transmit cele două sindicate printr-un comunicat de presă.

Polițiștii cer emiterea unei ordonanțe de urgență a guvernului care să prevadă majorarea salariilor funcției de bază cu 20%, calcularea sporurilor pe bază de pontaj (pentru munca de noapte, pentru condiții grele, pentru sâmbete, duminici și sărbători legale lucrate, pentru judiciariști) la salariul funcției de bază de la 01 aprilie 2017.

De când au aflat că Guvernul nu le va mări salariile, polițiștii doljeni îi sancționează pe șoferii imprudenți doar cu avertismente, nu și cu amenzi. Liderii de sindicat spun că polițiștii aduc lunar la buget peste 20 de milioane de euro numai din amenzi și le reproșează autorităților că nu folosesc o parte din acești bani ca să le dea polițiștilor salarii decente.

Protest de proporții al angajaților Ministerului Tineretului și Sportului

Angajații din cluburi sportive, direcții pentru sport și tineret și case de cultură ale studenților aflate în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului, condus de Marius Dunca, au protestat luni, sub forma unei greve japoneze, cerând recalcularea drepturilor salariale și aprobarea unui regulament de sporuri.

Protestatarii au ales un protest inedit: au făcut fotografii în fața instituțiilor în care lucrează, cu spatele la fotografi și cu fața spre clădire, „pentru a evidenția poziția conducerii Ministerului Tineretului și Sportului, care a întors spatele unităților din teritoriu și nu caută soluții la cererile lor".

Participanții la protest, membri ai Sindicatului Național Sport și Tineret din unităților teritoriale ale Ministerului Tineretului și Sportului, spun că iau în calcul, în perioada următoare, declanșarea conflictului colectiv de muncă, precum și pichetarea MTS și întreruperea lucrului până când le sunt solicitate cererile.

„În practica stabilirii salariilor, dispozițiile HG 1/2017 au intrat în conflict și s-au suprapus cu alte prevederi legale, determinând inechități salariale în raport cu nivelul studiilor, activității profesionale și al vechimii în muncă", spun sindicaliștii.

De exemplu la Botoșani, angajații DJST au purtat banderole pe brațe și au lipit pe spate câte o foaie cu mesaje de genul: "Nu discriminării salariale!" sau "Nu inechității salariale!".

Cutia Pandorei a fost deschisă. Și alți angajați cer "salarii decente"

Angajații de la Agenția de Mediu din Timișoara continuă protestele, angajații cer salarii decente. După ce săptămâna trecută și-au întrerupt programul de lucru și au ieșit în fața instituției pentru a cere salarii decente, și marți au continuat protestul.

Salariații Agenției pentru Protecția Mediului Timiș, alături de alți colegi din cadrul Agențiilor de Protecția Mediului din țară, au întrerupt programul de lucru marți, 21 martie, între orele 11:00 – 13:00, manifestându-și nemulțumirea profundă cauzată de adâncirea inechităților salariale din sistemul public, fapt care, zilnic, le diminuează nivelul de trai.

În prezent, salariile angajaților Agenției pentru Protecția Mediului Timiș sunt cele stabilite în luna decembrie 2009.

Efectul de bumerang al creșterii salariului minim: concedieri și închideri de fabrici

Să fie oare 2017 anul în care se vor „deconta" facturile creșterilor salariale din ultimii ani? Analiștii au avertizat încă de la sfârșitul anului trecut că o majorare a salariilor fără acoperire în producție va pune probleme la nivel macroeconomic.

Un prim efect al acestor avertizări vine de la Urziceni, unde unul dintre cei mai mari producători de textile din România, compania britanică Alison Hayes, închide activitatea, potrivit zf.ro. Motivul: Creșterea salariului minim, infrastructura proastă și efectele Brexitului, situație care a generat scăderea lirei sterline.

Analiștii nu cred că situația de la Urziceni prefațează un întreg fenomen în economie, ci sunt convinși că va fi vorba doar de probleme punctuale care vor apărea în anumite industrii. „Sectoarele care angajează cu salariul minim sunt servicii cu valoare adăugată mică. În zona cu calificare redusă, salariul minim era un factor de competitivitate”, explică avocatul specializat în fiscalitate, Gabriel Biriș.

Și nu doar salariații care lucrează în industrie au emoții după ce în ultimii cinci ani salariul minim brut s-a dublat, de la 700 de lei în 2012 la 1.450 de lei în 2017. Pericolul concedierilor pândește și în zona serviciilor. „Administratorii unui complex în care dețin o locuință mi-au propus ca începând din această lună, pentru a se încadra în cheltuieli, să înlocuiască paznicul din parcare cu camere de luat vederi”, explică Gabriel Biriș.

Ministrul Muncii sfidează FMI-ul: pensiile se majorează!

Guvernul Grindeanu merge cu capul înainte, în ciuda tuturor avertismentelor primite cu privire la efectul catastrofal al unor politici populiste făcute fără calcule serioase. FMI recomandă amânarea majorării pensiilor, însă ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, nu concepe o astfel de măsură de reducere a cheltuielilor bugetare.

După ce oficialii FMI au recomandat Guvernului să amâne majorarea punctului de pensie, ministrul Muncii are prima reacție.

Prima reacție a Guvernului a venit din partea ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu. "Guvernul României va respecta Programul de guvernare votat de români și va mări punctul de pensie la 1.000 de lei începând cu data de 1 iulie. Nu renunțăm la niciuna dintre măsurile de guvernare promise, continuând sâ îmbunătățim viața romanilor și să aducem câți mai mulți dintre ei în clasa de mijloc", a declarat Olguța Vasilescu, ministrul Muncii, pentru Capital.

FMI recomandă amânarea majorării pensiilor. Autoritățile ar putea reduce deficitul bugetar prin eficientizarea cheltuielilor, folosirea finanțărilor europene, reforma administrației fiscale și amânarea creșterii punctului de pensie, a declarat, vineri, șeful misiunii FMI pentru România, Reza Baqir, într-o conferință de presă.

FMI estimează un deficit bugetar de 3,7% pentru acest an

Fondul Monetar Internațional (FMI) estimează un deficit bugetar de 3,7% pentru acest an și de 3,9% pentru 2018, a declarat, vineri, șeful misiunii FMI pentru România, Reza Baqir, într-o conferință de presă.

"Pentru anul acesta, estimăm că, dacă nu se iau alte măsuri în afară de cele incluse deja în buget, deficitul proiectat va fi de 3,7% din PIB. În timp ce deficitul este proiectat la 3,7% într-un scenariu în care politicile nu se modifică, vedem unele probleme care se configurează anul viitor. După estimările noastre, noi proiectăm că deficitul anului viitor va ajunge la 3,9% din PIB", a declarat oficialul FMI.

La începutul lunii martie, Ministerul Finanțelor Publice a dat asigurări că România va respecta ținta de deficit de sub 3% din PIB.

Diferența dintre estimările Comisiei Europene și cele ale României în ceea ce privește deficitul bugetar pentru 2017 este rezultatul aplicării unor metodologii diferite de estimare, dar autoritățile române și-au asumat un program de guvernare care va respecta ținta de deficit de sub 3% din PIB, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor Publice.

Replica autorităților române vine după ce comisarii europeni Valdis Dombrovskis și Pierre Moscovici au transmis o scrisoare Ministerului Finanțelor Publice în contextul publicării de către Comisia Europeană (CE) a rapoartelor privind situația economică și socială din statele membre.

"Prin scrisoarea transmisă, Comisia Europeană se arată preocupată de o eventuală depășire a țintei de deficit pentru anul 2017. Conform bugetului de stat aprobat de Parlamentul României, Guvernul și-a asumat un deficit bugetar sub 3%, cu respectarea criteriilor de la Maastricht. Diferența dintre cele două abordări este rezultatul aplicării unor metodologii diferite de estimare", precizează Ministerul Finanțelor.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual