Brașov, Castelele Bran și Peleș, frumusețea și unicitatea munților Carpați, momente în sălbăticie alături de lupi și urși, la care se adaugă pasaje de istorie din orașe emblemă ale României precum București și Constanța. Toate apar într-un reportaj de excepție realizat de cunoscutul jurnalist britanic Michael Portillo, care a străbătut țara noastră cu trenul, într-o nouă serie de documentare difuzate de BBC.
Michael Portillo își începe călătoria la Brașov. A rămas impresionat de Biserica Neagră și de centrul istoric al orașului.
”Brașovul este poarta spre Transilvania. Orașul este înconjurat de munții Carpați. Sunt în estul Europei, dar nu se simte lucrul acesta. Orașul a fost colonizat de saxoni așa că arhitectura este germană. A fost apărat de invazia otomanilor prin fortărețe”, spune Portillo, în reportaj.
Mai departe, jurnalistul, sub îndrumarea ghidului său turistic ,,continental railway", editat în 1913 de George Bradshaw, pornește spre Tâmpa, simbolul Brașovului.
VEZI AICI TRAILERUL FILMULUI
”E izbitor, după părerea mea, imensul contrast dintre orașul vechi, frumoasele turnuri și, în partea opusă, blocurile urâte construite în perioada comunistă”, a mai spus el.
Michael Portillo a rămas surprins, în primul rând, de peisajele unice și neschimbate din țara noastră.
”Ghidul meu descrie munții Carpați cu piscuri albite de zăpadă, defileuri montane, păduri dese și variate, văi luminoase, combinate cu farmecul acestei țări romantice. În toate călătoriile mele nu am văzut locuri atât de puțin schimbate, în comparație cu descrierea din broșură. Totul este nealterat și dureros de frumos”, a mai afirmat el.
Cel mai impresionant și mai palpitant moment al călătoriei sale s-a petrecut tot în munți. ”Mă simt foarte, foarte privilegiat. Cândva Europa era plină de urși. Acum trebuie să vii într-un loc ca România, care și-a păstrat regiunile sălbatice, pentru a vedea aceste minunate animale în sălbăticie. Mulțumesc foarte mult”, a completat Portillo.
Diplomatul Michael Portillo vizitează apoi Castelul Peleș din Sinaia. Rămâne încântat de palatul care, la final de secol 19, avea tavan retractabil electric, printre puținele din lume la acea vreme cu o astfel de dotare, la care se adăugau aspiratorul și încălzirea centralizată.
Micul Paris a fost următoarea destinație a jurnalistului. Aici a stat de vorbă cu violonistul Alexandru Tomescu despre marele compozitor George Enescu. Jurnalistul s-a bucurat și de un mini-recital cu celebra vioară Stradivarius, aflată în patrimoniul național.
Impresia jurnalistului despre România a fost una remarcabilă.
”Acum 100 de ani, călătorul de tren în România ar fi văzut numai sărăcia ei. Dar mergând înapoi, descopăr că țara era un mare producător de petrol, a cărui rege avea un castel dotat cu cele mai noi dispozitive electrice. De asemenea, sunt surprins că azi, în una dintre cele mai puțin dezvoltate economii din Europa, există un port enorm, în plină dezvoltare aici, în Constanța. Transilvania a fost alipită României numai după Primul Război Mondial. Așadar, e o țară tânără care a trecut prin vremuri grele pe parcursul secolului 20. România s-a întors împotriva trecutului său comunist. Și sper ca această națiune prietenoasă va urmări noile oportunități”, a mai spus Portillo, în reportaj.