"La câteva minute după ce s-a făcut apelul, șeful meu a intrat în direct pe stație și practic urla, ne implora să venim cu toții aici. Erau oameni arși, oameni morți și trebuia să îi scoatem. Am lăsat undeva mașina, pe o străduță în apropiere, erau foarte multe ambulanțe, autospeciale de pompieri și în același timp oameni care reușiseră să se salveze. Însă se vedea că erau arși și ne implorau să chemăm cât mai multe ambulanțe, pentru că în interior mai sunt încă oameni", spune tânăra, în vârstă de 24 de ani, care a terminat anul trecut Academia de Poliție.
Ea povestește că imaginea din fața ușii de acces în club era "apocaliptică", iar singurul impuls pe care l-a simțit în acel moment a fost să îi ajute pe colegii ei, pompieri, polițiști sau chiar pe oamenii simpli care scoteau răniții și îi transportau la ambulanțe.
"Aș fi vrut să facem mai mult, însă erau oameni morți, întinși acolo, pe care nu aveam cum să îi mai aducem la viață. M-am gândit că poate aș fi putut fi și eu acolo, pentru că majoritatea erau de vârsta mea. M-am gândit la părinții lor, care ar fi putut să fie și părinții mei, și, oarecum, neputința... pentru că nu puteam să îi ajutăm mai mult. Nu știu ce am fi putut face mai mult decât să îi luăm de acolo și să îi ducem la ambulanțe, să facem ceva... Sper că și contribuția noastră, cât de mică, să fi salvat vieți", spune tânăra.
Aceasta își amintește că dorința de a ajuta întrecea orice și că, dacă ar fi putut, ar fi intrat în club pentru a-i scoate pe tineri de acolo.
"Mi-a rămas în minte ceva pe care nu cred că o să îl uit curând. A fost un tânăr cam de statura mea care m-a prins de mână și m-a rugat să le spun pompierilor că prietena lui a rămas la baie și că nu o mai găsește. Și m-am simțit neputincioasă, nu mi-a rămas decât să duc mai departe rugămintea și să le spun pompierilor care erau acolo să intre încă o dată să vadă dacă este cineva acolo", spune Roxana Vâlciu.
Tânăra mai amintește că în două din cele trei zile care au trecut de la incendiu a lucrat, fiind prezentă tot la locul tragediei. Luni a fost liberă, dar a venit pentru a aprinde o lumânare.
"Am aceeași trăire, aceeași senzație, aceeași disperare, groază, de care nu cred că o să scap curând. Sunt imagini care încă mă urmăresc. (...) Orice am zice și am face nu îi mai aduce nimeni înapoi pe cei care au pierit și nimic nu va umple golul din sufletele părinților. Le doresc celor internați în spitale multă sănătate, iar părinților sper ca Dumnezeu să le dea puterea să treacă peste această grea încercare. Sper ca noi toți, indiferent de vârstă, — tineri, adulți, bătrâni — să prețuim mai mult viața și să nu mai fim atât de indiferenți și să tolerăm toate nedreptățile", a fost mesajul ei.
