Actual· 2 min citire

Soprana Angela Gheorghiu, derapaj online: Ești un LAȘ și un TRĂDĂTOR. Totul a pornit de la "Rapsodia" lui Enescu

Soprana Angela Gheorghiu

Soprana Angela Gheorghiu

Publicat27 iul. 2022, 10:14
Sursărealitatea net

Renumita soprană Angela Gheorghiu a lansat un atac dur la adresa dirijorului Cristian Măcelaru: „Ești un laș și un trădător“, i-a transmis artista, deranjată de faptul că Măcelaru, director artistic al Orchestrei Naționale a Franței, a dirijat, într-un spectacol organizat în fața Turnului Eiffel, "Rapsodia Română" a lui George Enescu. Este deja cunoscut faptul că Angela Gheorghiu îi consideră pe Enescu, Maria Tănase și pe alți artiști români drept "legende exagerate".

Soprana Angela Gheorghiu readuce în atenția publică faptul că îl consideră pe George Enescu un creator supraevaluat. Din acest motiv, ea l-a criticat pe dirijorul român Cristian Măcelaru pentru că a ales să dirijeze, în fața Turnului Eiffel, "Rapsodia Română", una dintre cele mai populare creații ale lui Enescu, cu ocazia unui spectacol organizat pe 14 Iulie, de Ziua Franței.

Criticile au fost transmise chiar pe pagina de facebook a dirijorului.

Captura FB


„Din păcate ești un laș și un trădător, știi bine ce vreau să spun... un alt român, nu mă surprinzi deloc. Muzică populară la Paris, OMG! Cultura ta muzicală aici s-a oprit?! Păcat! Avem mari compozitori români, nu uita asta niciodată, pe care publicul internațional nu îi cunoaște, și eu i-am cântat și interpretat pe foarte mulți pe toată planeta, dar tu nu ai studiat în România și, atenție, ai mari lacune pe acest subiect“, i-a transmis soprana.

Între timp, comentariul lăsat la postarea lui Măcelaru a fost șters. Soprana a avut în trecut mai multe luări de poziție în care și-a exprimat opinia că artiști precum George Enescu, Maria Tănase dau Ciprian Porumbescu sunt supraevaluați.

De altfel, artista a ținut să facă recent chiar diferența între a fi născut în România și a fi artist român. „Eu sunt un artist născut în România, dar de 30 de ani nu sunt un artist român, pentru că în România nimeni nu m-a văzut în niciun rol”, a declarat Angela Gheorghiu la București, la lansarea ediției în limba română a autobiografiei sale, în iunie 2022.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual