Seri de film, muzică și poezie. Lavinia Șandru l-a lansat pe scenă pe jurnalistul Claudiu Popa

Tuesday, 13 September 2016, 09:46, Sursă: REALITATEA.NET

Demult implicată în proiecte socio-culturale și educative, Lavinia Șandru a reușit să mai convingă un coleg de la știrile Realitatea TV să se implice în astfel de programe dedicate în special copiilor și adolescenților, în ultima seară de vacanță acesta debutând ca solist vocal la un spectacol dedicat locuitorilor din sectorul 5.

Educația într-un cadru non-formal, relaxat, aduce beneficii mari copiilor și adolescenților, în completarea programelor școlare clasice, proiectele socio-culturale și educative extra școlare marcând un trend ascendent.

Lavinia Șandru, realizatoarea emisiunii ”Deschide lumea” de la Realitatea TV susține și se implică direct în numeroase astfel de programe sociale, realizate de ONG-uri în parteneriat cu instituții publice.

”Promovez cât pot de mult acest gen de educație pentru că am convingerea că efectele ei se vor vedea în dezvoltarea copiilor noștri, ca generație viitoare. Educația pentru mediu, pentru artă și cultură, educația juridică și economică elementară, retorica și argumentarea sau educația pentru media, educația civică și voluntariatul, toate sunt domenii pe care elevii trebuie să le descopere la vârste cât mai mici pentru a se obișnui cu ele și, mai apoi, să le aplice în viața de zi cu zi. Alături de colegii mei și de autoritățile publice care înțeleg cum trebuie parcurs drumul educației vom realiza cât mai multe proiecte educaționale, socio-culturale, cu atât mai mult cu cât am văzut ce bine sunt ele primite atât de către copii și părinți, cât de către dascălii din școlile bucureștene”, a declarat Lavinia Șandru, pentru realitatea.net, partener media, ca și Realitatea TV, în proiectele educaționale ale Laviniei Șandru.

Spre exemplu, pe parcursul acestei veri, în serile de week-end, Primăria sectorului 5 și Asociația Pro Familia au dezvoltat proiectul ”Seri de film, muzică și poezie” în Parcul Sebastian, a cărui gazdă a fost realizatoarea Realitatea TV.

”Este cea mai mare bucurie a mea, că alături de Primăria sectorului 5, Trustul Realitatea, Mc Donald s, Alka și Dr Grandell, am reușit să oferim câtorva mii de spectatori atmosfera atât de frumoasă a vacanței, proiectându-le filme în aer liber, pe de-o parte, iar pe de altă parte le-am indicat subtil să iubească arta și cultura română, insuflându-le ușor dragostea pentru frumos. Promit că voi face tot posibilul să dezvoltăm astfel de programe în toate sectoarele Capitalei, căci copiii asimilează rapid cunoștințe, unele poate chiar în joacă, dar care le vor fi deosebit de utile mai târziu. Am în vedere că parteneriatului cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București se vor alătura și alte instituții publice, dar și companii private interesate să susțină valorile românești, mai ales că am avut numeroase astfel de experiențe fericite alături de companii precum Rin Hotels, Jidvei, Aqua Carpatica, Dedeman ș.a.”, a spus Lavinia Șandru, pentru realitatea.net.

În ultima seară de vacanță, cei prezenți în Parcul Sebastian au avut parte de o surpriză de proporții când pe scenă, alături de mai mulți artiști consacrați, și-a făcut debutul ca solist vocal jurnalistul Realitatea TV Claudiu Popa. A fost deosebit de bine primit de public și a fost lăudat pentru calitățile sale artistice de către Andrei Păunescu, alături de care a interpretat câteva piese celebre ale Cenaclului Flacăra.

”Serile de film, muzică și poezie” au fost susținute fără nicio rezervă de către Primăria Sectorului 5, care a oferit multor familii ce nu-și permit să plece împreună cu copiii în vacanțe ocazia de a petrece timp într-un mod deosebit.

Primarul Daniel Florea a fost prezent de mai multe ori la evenimentele din Parcul Sebastian, preferând să se amestece prin mulțime, fără să rostească discursuri, dar preocupat de așteptările copiilor și familiilor lor.

"În sectorul 5, avem aproape 5.000 de prichindei înscriși doar la clasele pregătitoare și întâi. În prima lor zi de școală, le promit că ne vom preocupa să le oferim cele mai bune condiții o dezvoltare armonioasă. Celorlalți, mai mari, care s-au familiarizat deja cu școala, le promit că îi voi face să fie mândri că învață în sectorul 5 și am convingerea că, mai târziu, și ei ne vor face mândri pe noi. Le urez succes și îi asigur pe cei care locuiesc în sectorul 5 că în mandatul meu de primar învățământul va fi o prioritate”, a spus Daniel Florea, primarul Sectorului 5 la debutul noului an școlar.

Adaugă părerea ta
Alte articole din: SOCIAL