Coronavirus - România: 19669 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Secretar de stat din Ministerul Dezvoltării, trimis în judecată pentru trafic de influență

Tuesday, 15 December 2015, 16:40 Sursă: REALITATEA.NET

Rozemarie Gudrun Isis Olănescu este acuzată de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Remus Bența, administrator al unei societăți comerciale, este acuzat de complicitate la spălare de bani, în formă continuată, și cumpărare de influență.

Viorel Pătrana, administrator al unei societăți comerciale, a fost trimis în judecată pentru spălare de bani, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, și complicitate la trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au arătat că, la data de 23 august 2011, a fost încheiat un acord contractual între Consiliul Județean Mureș, în calitate de beneficiar, și o societate comercială din Italia, în calitate de antreprenor, ce avea ca obiect executarea lucrării „Parc auto pentru sporturi cu motor” Cerghid, jud. Mureș.

Valoarea proiectului a fost de 58.132.283,17 lei, din care finanțare POR (Programul Operațional Regional) - 20.524.152,5 lei, cofinanțare Consiliul Județean Mureș - 26.521.842,5 lei, TVA – 11.086.288,17 lei.

În acest context, Remus Bența a abordat-o pe Rozemarie Gudrun Isis Olănescu, căreia i-a promis mai multe sume de bani în schimbul traficării influenței pe lângă reprezentanții firmei italiene, în scopul determinării acestora să subcontracteze, către societatea primului, lucrările respective.

Ca urmare a demersurilor efectuate de Rozemarie Gudrun Isis Olănescu, reprezentanții firmei italiene au acceptat ca firma lui Remus Bența să efectueze lucrările susmenționate.

Pentru „ajutorul” acordat omului de afaceri, Olănescu a pretins de la acesta suma de 25.500 euro.

De menționat este faptul că legătura dintre cei doi inculpați anterior menționați a fost facilitată de Viorel Pătrana.

Acesta din urmă, pentru a disimula proveniența sumei respective de bani, a încheiat cu firma lui Remus Bența un contract neștampilat și nesemnat de părți, constând în servicii de consultanță și traduceri, pretins efectuate de Viorel Pătrana, pentru societatea acestuia din urmă.

Suma de bani, în echivalent în lei, a fost facturată în 2 tranșe, până în prezent achitându-se efectiv suma de 55.480 lei.

În cauză, s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra unui autoturism ce aparține inculpatei Rozemarie Gudrun Isis Olănescu și asupra unui imobil ce aparține inculpatului Remus Bența.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mureș, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Alte articole din: ACTUAL
Adaugă părerea ta
Alte articole din: ACTUAL