Ridzi, mărturii din închisoare: "Mă încăpățânez să trăiesc și să lupt pentru drepturile mele"

“Am sperat in mod usuratic ca sunt condamnata la inchisoare si nu la moarte, am sperat in onoarea celor in mainile carora s-au aflat si recomandarile prescrise de cei opt profesori doctori care m-au consultat in cadrul expertizei. Am crezut ca, dincolo de afirmatiile presedintei comisiei de expertiza, mai exista o umbra de corectitudine. Mi-am imaginat ca vorbele acesteia, din ziua in care a vazut pentru prima data actele mele medicale, nu reprezinta expresia convingerilor deja formate. Mi-am imaginat ca va avea decenta profesionala sa astepte rezultatele investigatiilor, sa le reproduca fidel in concluziile sale si sa decida obiectiv, in baza lor.

Este trist sa constat ca nu am avut, niciodata, nicio sansa reala, pentru ca aceasta persoana, in mainile careia viata mea s-a aflat, devoalata de orice secrete, m-a privit ca pe o pierdere colaterala a sistemului. Mi-a spus de la inceput ca o mare parte din bolile mele sunt cronice, “fara leac”, iar intreruperea pedepsei nu e o rezolvare intrucat afectiunile mele sunt incurabile. Cu alte cuvinte, ori la inchisoare, ori acasa, tot mor la un moment dat. Mi-a mai spus ca stresul este la fel. Si la puscarie si acasa si la serviciu. Nu-mi venea sa cred ce aud…Practic, desi medicii care m-au consultat mi-au prescris sa urmez anumite proceduri, sa respect anumite recomandari, sa fac anumite investigatii, pe care evident nu le pot face nici in penitenciar, nici in vreun spital, aceste recomandari au fost “uitate” in concluziile expertizei”, a scris Ridzi pe blogul său personal, potrivit Știripesurse.ro.

Fostul ministru spune ca va lupta in continuare pentru drepturile ei pana la capat.

“M-am revoltat pentru că am crezut în corectitudinea celor în mâinile cărora soarta mea s-a aflat și pentru că demersul meu a fost unul real și disperat. Din aceasta perspectivă, concluziile expertizei (marcate de neasumarea conținutului raportului, formulate ca expunând probabilități, astfel încât orice evoluție ulterioară să pară posibilă: “cel mai probabil”, “apreciem că”, “opinăm că”, “aceste condiții ar putea fi”) au fost imprevizibile. Formulele neclare folosite în concluziile raportului reduc la ridicol caracterul de „certitudine științifică” al conținutului lor și sunt de natură să inducă în eroare instanța cu privire la situația mea reală, motiv pentru care am decis să renunț la cererea de întrerupere a executării pedepsei.

Voi depune o nouă cerere la Cluj, în speranța că acolo voi întâlni medici corecți. Am sperat că recuzarea președintei comisiei de expertiză de la I.N.M.L. va face posibilă o evaluare corectă a situației mele. Deși martorii au relatat corect ce s-a întamplat, acest lucru a rămas fără urmări.

Prin urmare, pentru a nu mai pierde timp și a depune o nouă cerere cât mai repede, am decis să renunț acum la un demers fără viitor, fără speranță, aflat în mâini care au scris concluziile raportului înainte ca eu sa fiu examinată. Este adevărat că toți cei cărora le-am spus de cererea mea, au zambit. Mi-au spus că sunt naivă si mi-au explicat că, de la momentul când Omar Hayssam a fost eliberat din motive medicale și a fugit, nu s-a mai admis nicio cerere de întrerupere.

De teama de a nu da explicații, nu-și mai asumă nimeni nicio întrerupere de pedeapsă. Probabil și pentru că, până acum, când au murit deținuți în penitenciar din cauza afecțiunilor, nu i-a întrebat nimeni nimic pe medicii din comisii care au scris, în rapoartele de expertiză medico-legală că deținuții respectivi “ar putea fi” tratați în sistemul penitenciar. Strategia este să nu mai permită nimănui întreruperea executării pedepsei, din motive medicale.

Și, pentru ca strategia medicilor de la I.N.M.L. să fie posibilă, fie se amână toate procedurile până mori și nu mai e nevoie, fie unii medici, “neglijenți”, omit să treacă în concluziile raportului de expertiză medico-legală exact acele recomandări care nu pot fi respectate în penitenciar și care ar impune întreruperea executării pedepsei.

Doar că eu mă încăpățânez să trăiesc și să lupt pentru drepturile mele. Prin urmare, voi depune și o plângere penală împotriva președintei comisiei de expertiza de la I.N.M.L., pentru că nimic din ceea ce profesorii care m-au examinat au constatat și recomandat nu a avut ecou. Unele recomandări au fost „uitate”, altele n-au avut urmări, deși, fără dubiu, în situația în care mă aflu, nu le pot respecta.

Luând în considerare recomandările medicilor care m-au consultat, este evident că, din punct de vedere medical, executarea pedepsei în regim de detenție îmi agravează afecțiunile. Oricum, întreruperea executării pedepsei mi-ar permite respectarea recomandărilor medicilor și efectuarea investigațiilor doar pentru o perioadă limitată de timp.

Ciclul ar continua la reluarea executării pedepsei, când afecțiunile mele s-ar agrava din nou. Cu toate acestea, doar așa aș putea spera că voi rămâne în viață o perioadă cât mai lungă de timp.

Nu încetez să sper, însă, în singurul demers care îmi poate da o șansă reală la viață, alături de copiii mei în perioada imediat următoare. De aceea, îl rog public, încă o dată, pe domnul Președinte al României să facă un gest de supremă conștiință, de clemență, și să accepte cererea mea de grațiere, a carei admitere ar fi pentru mine diferența între viață și moarte, care mi-ar permite sa respect în libertate recomandările medicale și mi-ar da șansa să pot avea grijă de cei doi copii mici și bolnavi, pe care îi am.”, a conchis Monica Iacob Ridzi.

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, pe16 februarie, la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate, în 2009, de Ziua Tineretului. Imediat după încarcerarea la Gherla, Ridzi a reclamat condițiile în care stau deținuții. Acesta spunea că sistemul medical din închisori nu este bine gândit și că, pentru un om bolnav ca ea, condamnarea la închisoare este condamnare la moarte.