UPDATE 18:55 - Zelenski a vizitat trupele în zona orașului Pokrovsk, printre ruinele căruia se dau lupte grele
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat marți că a vizitat trupele care luptă pe sectorul de front de la Pokrovsk, un oraș strategic din regiunea Donbas unde se dă în prezent cea mai grea dintre bătăliile în desfășurare pe întregul front ucrainean și care riscă să cadă sub control rusesc, relatează agențiile AFP și Reuters.
”M-am întâlnit cu soldații noștri la postul de comandă al Corpului 1 al Gărzii Naționale Azov (...), care conduce apărarea în zona Dobropillia”, în apropiere de Pokrovsk, a scris Zelenski pe rețelele de socializare.
UPDATE 18:06 - Germania, majorări considerabile în ajutorul pentru Ucraina din 2026. Care este scopul banilor veniți de la Berlin
Germania intenționează să majoreze semnificativ ajutorul financiar acordat Ucrainei în 2026, cu circa 3 miliarde de euro suplimentari, după cum au declarat surse guvernamentale pentru Reuters, confirmând o informație publicată de Handelsblatt.
„Vom continua sprijinul nostru atât timp cât va fi necesar pentru apărarea împotriva războiului de agresiune al Rusiei”, a spus pentru Reuters o sursă din cadrul guvernului.
Această suplimentare de fonduri va acoperi echipamente militare esențiale precum artilerie, drone, vehicule blindate și înlocuirea a două sisteme Patriot. Ministrul finanțelor și cel al apărării vor finaliza ajustările bugetare care includ această sumă, cu susținerea cancelarului Friedrich Merz.
UPDATE 14:40 - Volodimir Zelenski anunță „acorduri concrete” cu partenerii Ucrainei privind sprijinirea sectorului energetic
Președintele Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina are ”acorduri concrete ” cu partenerii săi internaționali pentru a sprijini sectorul energetic în această iarnă.
”Este clar că Moscova își propune să dăuneze în primul rând poporului nostru. De aceea, lucrăm activ pentru a asigura un sprijin fiabil pentru sectorul nostru energetic în această iarnă. Avem deja acorduri concrete cu partenerii noștri. Prin contribuții la Fondul de sprijin energetic al Ucrainei sau prin furnizarea echipamentelor necesare, Statele Unite, Norvegia, Germania, Olanda, Canada, Regatul Unit, Italia, Japonia, Lituania, Danemarca, Suedia, Estonia, Spania și Comisia Europeană ne susțin deja”, a scris Volodimir Zelenski pe X.
UPDATE 12:45 - O uzină petrochimică din regiunea rusă Başkortostan a fost avariată într-un atac ucrainean cu drone
Un atac ucrainean cu drone a avariat uzina petrochimică rusă din Sterlitamak, în regiunea Başkortosan, provocând prăbuşirea parţială a unei instalaţii de tratare a apei, dar fără a face victime, au declarat marţi autorităţile regionale, relatează Reuters.
Uzina din regiunea Başkortostan, situată la aproximativ 1.500 km de graniţa ucraineană, în Munţii Ural, funcţiona în regim non-stop, a declarat şeful regiunii Başkortostan, Radi Habirov.
El a adăugat că ambele drone implicate în atacul din timpul nopţii au fost distruse.
Administraţia oraşului Sterlitamak, unde se află uzina, a declarat că niciunul dintre cei cinci muncitori din interior nu a fost rănit.
Ministerul rus al Apărării a informat în raportul său zilnic că, pe lângă cele două drone doborâte deasupra regiunii Başkortostan, sistemele sale de apărare au distrus 83 de drone deasupra altor şapte regiuni ruseşti.
UPDATE 11:40 - Rusia atacă o centrală energetică din regiunea Odesa, Ucraina
Rusia a efectuat un nou atac asupra infrastructurii energetice din regiunea Odesa.
”Rușii vizează din nou sectorul energetic. Peste noapte, Rusia a lovit o instalație energetică DTEK din regiunea Odesa. Pagubele sunt semnificative. Lucrările de reparații vor dura. Colegii noștri vor începe lucrările de reparații imediat ce vor primi permisiunea din partea armatei și a serviciilor de urgență”, a transmis DTEK , cea mai mare companie privată de energie din Ucraina.
UPDATE 09:30 - Alertă în nordul Dunării. MApN: Avioane de luptă românești, ridicate după noi atacuri rusești
ȘTIRE INIȚAILĂ:
”Inamicul a atacat cartierul Mykolaivka din districtul Synelnykove cu o rachetă și o dronă. O femeie de 65 de ani a fost ucisă. Opt persoane au fost rănite, inclusiv doi copii. Un băiat de 15 ani va fi tratat în regim ambulatoriu. O fetiță de cinci ani a fost spitalizată în stare critică, la fel ca și doi adulți. O cafenea, o casă și o mașină au luat foc. Douăsprezece case au fost avariate”, a transmis Vladyslav Haivanenko, șeful interimar al Administrației Militare a Regiunii Dnipropetrovsk, pe Facebook.
Potrivit oficialului, cartierul Vasylkivka a fost atacat cu o bombă teleghidată, mai multe mașini fiind avariate.
Tot în timpul nopții, rușii au folosit sisteme de lansare multiplă de rachete Grad și drone FPV pentru a ataca districtul Nikopol.
”Au lovit chiar și districtul Nikopol, precum și satele Marhanets și Pokrovske hromadas. Trei bărbați cu vârste cuprinse între 43, 51 și 52 de ani au fost răniți. Toți vor fi îngrijiți acasă. O ambulanță a fost avariată”, a mai spus Haivanenko.
De asemenea, o dronă rusească a lovit mai multe instalații de infrastructură din Pavlohrad.
Șeful interimar al Administrației Militare a Regiunii Dnipropetrovsk a declarat că forțele aeriene ucrainenene au doborât nouă drone rusești deasupra regiunii Dnipropetrovsk.