Grupurile parlamentare ale PSD, ALDE și UDMR au făcut propuneri în Comisia pentru muncă și protecție socială, astfel încât să beneficieze de majorarea indemnizației cu 30% aleșii locali, primari, viceprimari, președinți, precum și vicepreședinți ai consiliilor județene.
Astfel, printr-un amendament depus la Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum și modificarea și completarea unor acte normative, se prevede majorarea salariilor/indemnizațiilor și pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică la nivelul autorităților publice locale.
Textul inițial al Ordonanței excludea de la majorări aleșii locali. “Prin derogare de la prevederile art.1 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și modificarea și completarea unor acte normative, începând cu data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență, cuantumul brut al salariilor de bază/indemnizațiilor de care beneficiază personalul care ocupă funcții de demnitate publică alese din cadrul organelor autorităților publice locale, respectiv primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți ai consiliilor județene, se majorează cu 30% față de nivelul aflat în plată”, se arată în amendamentul depus.
Amendamentul va reduce situațiile în care unii funcționari vor avea venituri salariale superioare primarului, viceprimarului, președinților, precum și vicepreședinților consiliilor județene, deși responsabilitatea acestora este net superioară.