Noi proteste se anunță marți în Fâșia Gaza, după masacrul soldat cu 59 de morți și peste 1.700 răniți, ca urmare a scandalului declanșat de mutarea ambasadei SUA la Ierusalim. Statele Unite au blocat o declarație comună la ONU prin care se solicita o investigație a masacrului de luni.
Zi neagră în Fâșia Gaza, acolo unde 59 de protestatari uciși de armata israeliană sunt înmormântați astăzi. În semn de solidaritate, Turcia a decretat trei zile de doliu național și a acuzat Israelul de genocid. În schimb, autoritățile americane au dat vina pe organizația pe Hamas pentru cele mai violente ciocniri din regiune din ultimii 4 ani.
La Istanbul, mii de oameni au protestat față de incidentele din Fâșia Gaza și față de inaugurarea ambasadei americane la Ierusalim. De altfel, Turcia a adoptat poziția cea mai dură la nivel internațional. Recep Tayyip Erdogan a rechemat ambasadorii Ankarei din Statele Unite și Israel și a criticat dur violențele de la graniță.
Violențele din Fâșia Gaza puteau fi analizate într-o anchetă independentă ONU, dar cererea Kuweitului în acest sens a fost blocată de Statele Unite. Washingtonul susține că a găsit deja vinovații pentru aceste incidente.
Între timp, au apărut noi detalii despre persoanele ucise în timpul protestelor. Printre acestea se numără un bărbat cu picioarele amputate, aflat în cărucior cu rotile, dar și un bebeluș de doar opt luni, decedat după ce a inhalat gaze lacrimogene.
UPDATE 13.00 Ministrul de interne al Israelului, Gilad Erdan, spune că țara sa trebuie să amenințe direct viețile liderilor Hamas care au incitat la violențele de luni și că Guvernul israelian ar putea să revină la vechea strategie în relația cu organizația teroristă: să răspundă la agresiuni prin eliminarea liderilor.
UPDATE 11.00. Alarmele antiaeriene au sunat marți dimineața în Israel, la granița cu Fâșia Gaza, dar armata israeliană a confirmat pentru Haaretz că a fost o alarmă falsă.
UPDATE. Administrația Trump a blocat o declarație a Consiliului de securitate al ONU care solicita o investigație neutră a evenimentelor de la granița dintre Israel și Fâșia Gaza.
Declarația, inițiată de Kuwait, urma să conțină și exprimarea regretului și tristeții cu privire la numărul mare de morți în urma protestului de luni, potrivit Haaretz.
Noi proteste împotriva Israelului sunt așteptate marți pe teritoriile palestiniene, informează BBC, la o zi după ce 59 de oameni au fost uciși de soldații israelieni.
Tensiunea este cu atât mai mare cu cât palestinienii comemorează azi Nabka - sau Catastrofa. Numele face referire la crearea statului Israel, în 1948, ceea ce a dus la expulzarea a zeci de mii de palestinieni din satele lor.
Guvernul palestinian acuză Israelul că a comis un masacru oribil după ce peste 59 de oameni au fost uciși, iar alți 1.700 au fost răniți, în urma unui protest la granița dintre cele două state.
Manifestația a strâns peste 40.000 de oameni, veniți să își arate nemulțumirea față de inaugurarea Ambasadei americane la Ierusalim.
Înainte de începerea demonstrației, soldații au aruncat hârtii prin care îi avertizau pe palestinieni că își riscă viețile dacă se apropie de graniță.
Din cauza violențelor, Consiliul de Securitate ONU se va reuni de urgență în această seară.
Consiliul de Securitate al ONU urmează să se reunească marți în urma violențelor de la frontiera cu Fâșia Gaza în care 59 de palestinieni au fost uciși de tirurile israeliene, în cursul ciocnirilor și manifestațiilor împotriva inaugurării ambasadei americane de la Ierusalim, transmite AFP.
Organizată la inițiativa Kuweitului, reuniunea este programată la ora 14,00 GMT, potrivit unor surse diplomatice.
Ziua de luni a fost cea mai sângeroasă din conflictul israeliano-palestinian de la războiul din vara lui 2014 din Fâșia Gaza.