Actual· 6 min citire

Cum poți să-ți montezi sistem de încălzire cu BANI de la STAT. "Casa Verde 2017" are 109 mil. lei

Cum poți să-ți montezi sistem de încălzire cu BANI de la STAT. "Casa Verde 2017" are 109 mil. lei

Cum poți să-ți montezi sistem de încălzire cu BANI de la STAT. "Casa Verde 2017" are 109 mil. lei

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 22 mar. 2017, 15:53

Programul „Casa Verde". Guvernul Grindeanu a decis azi alocarea a 109,3 milioane lei pentru Programul „Casa Verde" privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire pentru persoane fizice.

Programul „Casa Verde" Guvernul va finanța, în anul 2017, proiecte și programe pentru protecția mediului, în valoare de aproximativ 1 miliard de lei, constând în alocări bugetare și credite de angajament.

Executivul a aprobat, în ședința de astăzi, bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2017 al Fondului pentru mediu și al Administrației Fondului pentru Mediu și a decis alocarea a 109,3 milioane lei pentru Programul „Casa Verde" privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă.

Potrivit actului normativ, în buget s-au estimat atât venituri totale, cât și cheltuieli în sumă de 562,51 milioane de lei.

Pentru angajarea și finanțarea proiectelor și programelor-pilot pentru protecția mediului, precum și a proiectelor și programelor pentru protecția mediului pe anul 2017 a fost estimată o valoare a creditelor de angajament și a creditelor bugetare în cuantum de 531,2 milioane lei pentru fiecare din aceste două categorii.

Printre programele care urmează să fie finanțate din Fondul pentru Mediu se numără:

- Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național, pentru care, prin proiectul de buget s-au alocat 316,6 de milioane lei;
- Programul de stimulare a achiziționării de mașini noi electrice și hibride (Rabla Plus), alocarea fiind de 110 milioane de lei;
- Programul „Casa Verde" privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire pentru persoane fizice are o alocare de 109,3 milioane lei;
- Programul de protecție a resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, canalizare, stații epurare are prevăzută pentru finanțare o sumă de 230 milioane de lei în acest an;
- Pentru împădurirea terenurilor degradate, reconstrucție ecologică și gospodărirea durabilă a pădurilor sunt estimate 80 de milioane de lei;
- Gestionarea deșeurilor, program care are alocate 30 de milioane lei.

Vezi GHIDUL DE FINANȚARE pentru persoanele fizice AICI

CASA VERDE 2017. Care este cuantumul finanțării?

până la 3.000 lei, pentru instalarea panourilor solare nepresurizate;
pâna la 6.000 lei, pentru instalarea panourilor solare presurizate;
până la 8.000 lei, pentru instalarea pompelor de căldură, exclusiv pompele de căldură aer-aer.
Care sunt tipurile de proiecte finanțate prin program?
Prin program se finanțează următoarele sisteme de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv cele destinate înlocuirii sau completării sistemelor clasice de încălzire:
instalarea de panouri solare presurizate/nepresurizate;
instalarea de pompe de căldură, exclusiv pompele de căldură aer-aer.

CASA VERDE 2017. Care sunt criteriile de eligibilitate a solicitantului?

Este considerat eligibil solicitantul care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
este persoană fizică și are domiciliul pe teritoriul României;
este proprietar/coproprietar al imobilului-teren și al imobilului-construcție pe care se implementează sistemul de încalzire pentru care se solicită finanțare; imobilele nu trebuie să facă obiectul unui litigiu în curs de soluționare la instanțele judecătorești, vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun, unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică;
nu are obligații restante la bugetul de stat, bugetul/bugetele local/locale, conform legislației naționale în vigoare;
în activitatea desfășurată anterior începerii proiectului nu a fost condamnat pentru infracțiuni împotriva mediului, prin hotărare judecătorească definitivă;
nu a mai primit finanțare în cadrul aceluiași program pentru același imobil în sesiunile derulate anterior.
Care sunt categoriile de cheltuieli eligibile?
achiziția de sisteme de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv a celor destinate înlocuirii sau completării sistemelor clasice de încălzire;
cheltuielile cu montajul și punerea în funcțiune a sistemului;
taxa pe valoarea adăugată (TVA).
Sunt considerate eligibile numai cheltuielile efectuate după semnarea contractului de finanțare nerambursabilă.

CASA VERDE 2017. Cum se comunică rezultatul?

Comunicarea hotărârii Comitetului de avizare al Autorității privind proiectele aprobate, respectiv centralizatorul cuprinzând proiectele respinse, se realizează prin postarea pe site-ul Autorității.

CASA VERDE 2017. Ce trebuie să conțină dosarul de finanțare?

Agenția județeană pentru protecția mediului pe raza căreia domiciliază solicitantul procedează la completarea fișei administrative ce conține documentele de mai jos:
cerere de finanțare nerambursabilă, conform anexei nr. 2 la prezentul ghid, completată prin tehnoredactare computerizată și semnată de solicitant, în original;
decizia emisă de către autoritatea tutelară competentă teritorial, în copie legalizată, în cazul persoanei puse sub interdicție sau al persoanei asupra căreia a fost instituită curatela sau tutela potrivit prevederilor legale în vigoare, din care să rezulte că tutorele ori curatorul este expres mandatat să acționeze și să încheie acte juridice în cadrul programului, în numele, pe seama și în interesul persoanei ocrotite;
declarație pe propria răspundere a solicitantului, conform anexei nr. 3 la prezentul ghid, completată și semnată de către solicitant, în original;
actul de identitate al solicitantului, în copie;
actul de identitate al persoanei tutorelui sau curatorului, dacă este cazul, în copie;
extras de carte funciară pentru informare nu mai vechi de 30 de zile, valabil la data depunerii cererii de finanțare, care să ateste dreptul de proprietate/coproprietate al solicitantului asupra imobilului-teren și imobilului-construcție pe care se implementează sistemul de încălzire, în original, pentru solicitanții care dețin individual un imobil;
documentul eliberat de autoritatea publică locală, care atestă adresa imobilului, în situația în care adresa de implementare din cererea de finanțare diferă de cea din extrasul de carte funciară, în original;
copia cărții funciare și extras de carte funciară individuală; pentru proprietăți comune, pot fi maximum două unități individuale trecute pe aceeași carte funciară, care adunate trebuie să fie egale cu 1 (un) întreg;
pentru imobilelele deținute în coproprietate se va depune o declarație notarială, semnată de toți coproprietarii, din care să reiasă că pentru imobilul respectiv se va depune o singură cerere de finanțare, precum și persoana solicitantă, în original;
certificat de atestare fiscală privind plata obligațiilor la bugetul local, emis pe numele solicitantului, valabil la data depunerii dosarului de finanțare, eliberat de către organele competente de pe raza cărora își are domiciliul solicitantul, în original;
în cazul în care domiciliul solicitantului este diferit de locul de implementare se va depune și certificat de atestare fiscală privind plata obligațiilor la bugetul local, emis pe numele solicitantului, valabil la data depunerii dosarului de finanțare, eliberat de către organele competente de pe raza teritorială unde va fi implementat proiectul, în original;
certificat de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului, de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanțelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de finanțare, în original;
certificat de cazier judiciar emis pe numele solicitantului, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Afacerilor Interne, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau copie legalizată;
adeverință privind existența contului bancar al solicitantului finanțării, emisă de o bancă comercială, sau extras de cont.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual