Cetățeanul german Dieter Stanzeleit, care susține că este fiul Regelui Mihai I, a declarat, după finalizarea termenului de judecată de vineri, că a intenționat să îl acționeze în instanță pe Rege, pentru calomnie, însă s-a răzgândit.
"Am făcut o cerere împotriva Regelui, dar apoi m-am gândit că nu este de folos dacă eu fac lucruri mai grave, mai rele. Eu sunt un om respectat. (...) Mă simt demoralizat de ceea ce spune. Este un lucru netolerabil", a spus Dieter Stanzeleit, la ieșirea de la Judecătoria Sectorului 1.
La termenul de vineri, de la Judecătoria Sectorului 1, au fost luate în discuție mai multe excepții ridicate de avocații Casei Regale, referitoare la faptul că instanța românească nu este competentă să soluționeze acest proces.
"Susținerea noastră a fost, de departe, că o astfel de cerere poate fi judecată. Este un drept fundamental al oricărei persoane să i se analizeze cererea. Nu neapărat în final să se constate că este sau nu temeinică, dar cel puțin trebuie să se dea satisfacția că un judecător verifică ceea ce se susține într-o acțiune", a declarat, referitor la acest aspect, avocatul lui Stanzeleit, Artim Sartizian.
În noiembrie 2013, avocatul Majestății Sale, Adrian Vasiliu, a declarat că Regele Mihai I se simte hărțuit de cetățeanul german Dieter Stanzeleit, care susține că este fiul acestuia și care a folosit documente false pentru a demonstra gradul de rudenie.
"Se simte hărțuit, a făcut și plângeri penale la Geneva, dar el (Dieter Stanzeleit - n.r.) are dreptul să facă acțiuni în justiție, le face. Cândva, poate, vor exista și consecințe", a spus apărătorul Regelui Mihai I.
Avocatul a mai spus că Stanzeleit a folosit documente false pentru a demonstra gradul de rudenie dintre el și Regele Mihai I.
"În Germania, s-a constatat că actele pe care folosește sunt contrafăcute de către Securitatea română sau cine mai știe de către cine. Sunt acte care sunt scrise pe hârtie care nu exista pe vremea când actele sunt datate, sunt acte scrise cu pix cu pastă, când nu exista încă pixul cu pastă și mai există acte de prin anii '40 sau '45, scrise cu imprimantă cu cerneală. Astea le-a stabilit un expert german, aceste lucruri sunt definitive și irevocabile", a precizat atunci Vasiliu.
Stanzeleit a introdus în 21 ianuarie 2013, la Judecătoria Sectorului 1, o acțiune prin care cere magistraților să stabilească, în urma administrării probelor ce se vor propune pe parcursul judecării cazului, că Regele Mihai I al României este tatăl său biologic.