Premierul Dacian Cioloș își serbează ziua de naștere, miercuri, acesta fiind prima aniversare a sa în calitate de șef al Guvernului. Singurul eveniment de pe agenda publică a prim-ministrului este ședința de guvern, programată la ora 10.00.
Dacian Cioloș s-a născut pe 27 iulie 1969, la Zalău și a copilarit în satul bunicilor săi, la Pericei în Sălaj. Într-un interviu acordat revistei Sinteza, în 2014, Dacian Cioloș declara că îi plăcea mult să trăiască acolo și să lucreze cu bunicii săi la câmp. "Pentru mine școala întrerupea vacanțele, nu vacanțele școala. Și n-a existat vacanță pe care să nu mi-o petrec la bunici, la câmp. Acolo mă simțeam eu împăcat”, declara actualul premier.
Cioloș mai spunea că s-a îndreptat spre facultate 'cu decizia fermă” de a urma horticultura, secție, la acea vreme, în cadrul Facultății de Agricultură. "Cum examenul era foarte greu, iar eu am făcut prostia să scriu o singură opțiune, nu am intrat la horticultură, deși am avut media peste 9. M-am dus în armată, dar, înainte de încorporare, în vara aceea, am lucrat câteva luni la un IAS de lângă Zalău. Mi-a prins foarte bine acea primă experiența profesională. Atunci am învățat multe și am început să mă călesc profesional, acolo la bază, la umbra remorcii de tractor. Apoi am intrat la facultate, iar din '90, în perioada studenției, am petrecut mai multe vacanțe în stagii în ferme din Europa, mai ales în Franța”, a arătat Cioloș.
Potrivit CV-ului său, Cioloș a terminat în anul 1994 Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj, Facultatea de Horticultură, iar în perioada 1995-1996 a obținut o diplomă de Agronomie Aprofundată, specializarea «Sisteme de producție și dezvoltare rurală» la Ecole Nationale Supérieure Agronomique ENSAR, Rennes, Franța și între anii 1996-1997 a făcut un master științific (DEA) în „Economia dezvoltării agricole, agro-alimentare și rurale” la École Nationale Supérieure Agronomique (ENSAM) și Université Montpellier.
Dacian Cioloș a deținut portofoliul de la Ministerul Agriculturii în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, în timpul mandatul de premier al lui Călin Popescu-Tăriceanu, iar din iunie până în octombrie 2009 a fost președinte al Comisiei Prezidențiale pentru Politici Agricole. În perioada 2010-2014 a fost comisar european pentru Agricultură, ulterior devenind consilier special al președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
Dacian Cioloș a fost învestit în funcția de prim-ministru la data de 17 noiembrie 2015, ca urmare a depunerii mandatului Executivului condus de fostul premier Victor Ponta. Cioloș este căsătorit din 2000 cu Valerie Villemin, pe care a cunoscut-o în Franța.