Mii de oameni au lăsat mesaje de condoleanțe pe pagina de Facebook a lui Andrei Gheorghe, după ce s-a aflat că jurnalistul a murit.
"La ce ma gândesc?
Că sunt tristă....pai cum Andrei Gheorghe ?
Logica imi zice ca nu erai veșnic dar in timpurile astea neclare si tulburate noi aveam nevoie de tine ....", a scris o fană pe pagina de Facebook a lui Andrei Gheorghe.
"Azi e o zi tare tristă... ne-ai lăsat săraci Andrei Gheorghe ...", a scris o altă persoană.
"L-am cunoscut personal pe Andrei Gheorghe acum 15 ani, un om extraordinar, păcat că s-a stins. Dumnezeu să te odihnească în pace! Condoleanțe familiei și prieteniilor foarte apropiați. Este o mare pierdere în lumea radioului.
Rămas bun", este ult alt mesaj transmis pe pagina de Facebook a lui Andrei Gheorghe.
Andrei Gheorghe, cunoscutul jurnalist de radio și TV, a fost găsit fără suflare, luni seară, în locuința sa. Jurnalistul avea doar 56 de ani. Poliția a deschis un dosar de moarte suspectă.
Luni seara, în jurul orei 22:00, un om de serviciu a apelat numărul de urgență 112. Salvatorii l-au găsit în baia locuinței sale, fără suflare. Suferise un stop cardio-respirator. Jurnalistul avea 56 de ani.
Andrei Gheorghe, cunoscutul jurnalist de radio și TV, a murit luni, 19 martie 2018, la vârsta de 56 de ani. În noaptea de luni spre marți, a fost dată publicității, pe surse, cauza decesului fostului jurnalist.
Andrei Gheorghe a murit din cauza unui stop cardio-respirator, conform medicilor legiști prezenți la locuința fostului jurnalist.
Potrivit unor surse judiciare,moartea lui Andrei Gheorghe a avut loc în urmă cu aproximativ 12 ore față de momentul în care a fost găsit, adică luni la prânz. Poliția va deschide în acest caz un dosar de moarte suspectă.
Andrei Gheorghe s-a născut în Rusia în 1962. Mama sa este rusoaică, iar tatăl său român.
La începutul anilor '90, a fost reporter și realizator de emisiuni de radio, urmând ca mai târziu, în anii 2000, să prezinte o serie de emisiuni la televiziuni precum ProTV și Antena 1, unde a lucrat apoi și ca director de programe, respectiv consilier pe probleme de Marketing.
N-a stat departe nici de cinematografie sau muzică, având un rol minor în filmul ”Tinerețe fără tinerețe”, regizat de lui Francis Ford Coppola și colaborând cu formația Paraziții pentru albumul ”Irefutabil”.
La Realitatea TV, Andrei Gheorghe a realizat emisiunile "Politica, frate!" și "Am o știre pentru tine!".