Orașul de vânzare. Cum încearcă al doilea oraș al Marii Britanii să scape de datorii

Orașul de vânzare. Cum încearcă al doilea oraș al Marii Britanii să scape de datorii
Consiliul Municipal al orașului Birmingham anunță că ar putea vinde o parte dintre atracțiile locale pentru a putea plăti datorii de peste un miliard de lire sterline, anunță BBC.
Autoritățile din Birmingham s-au înțeles cu sindicatele care reprezintă mii de salariați, fiind de acord să ofere plăți compensatorii către angajați și foști salariați, în special femei, care contestă egalitatea veniturilor. Suma pe care trebuie să o acopere ajunge la un miliard de lire sterline (1,2 miliarde de euro). Edilii nu au stabilit încă ce atracții locale vor fi scoase la vânzare, dar suma țintită poate fi atinsă, relatează BBC, care a alcătuit și un top al obiectivelor care ar putea fi comercializate.
National Exhibition Center, Centrul Național de Expoziții, prescurtat Birmingham NEC, sau the NEC
The Birmingham NEC este amplasat în apropierea celei de-a șasea ieșiri de pe autostrada M42 și este unul dintre cele mai mari centre de expoziții din Europa. Deschis în 1973, centrul găzduiește și LG Arena, o sală cu o capacitate de 16.000 de locuri, unde se țin concerte și convenții. În total, NEC are 20 de săli și se întinde pe 2,54 kilometri pătrați, fiind cea mai mare clădire de acest gen din Regatul Unit. Este pe primul loc în Europa din punct de vedere al numărului de vizitatori și pe poziția a șaptea după suprafață.
Richard Taffler, profesor de Finanțe la Warwick Business School, consideră că "deși Consiliul nu a stabilit un preț estimativ, the NEC ar putea costa până la 300 de milioane de lire sterline". Taffler crede că "evaluarea unei clădiri de acest fel este dificilă, pentru că nu se știe cât de bine va funcționa în viitor și cât de mult trebuie investit pentru a o menține profitabilă."
International Convention Centre (ICC) și National Indoor Arena (NIA)
International Convention Centre, Centrul Internațional pentru Convenții, este o construcție destinată conferințelor, care a costat în jur de 200 de milioane de lire sterline (240 de milioane de euro). ICC este amplasat în centrul orașului Birmingham, în Centenary Square și include și Symphony Hall, o sală de concerte cu o capacitate de 2.262 de locuri. Construcția a necesitat 60.000 de metri cubi de beton și a găzduit summit-ul G8 din 1998.
National Indoor Arena este o sală polivalentă, construită în 1991, unde se organizează concerte, evenimente sportive și convenții. Richard Taffler afirmă că, potrivit unui raport KPMG, the NEC, NIA și ICC, administrate de NEC Group, asigură în jur de 30.000 de slujbe și generează aproape trei miliarde de lire sterline.
"Consiliul trebuie să se asigure că, în eventualitatea în care aceste clădiri vor fi vândute, ele vor continua să aducă bani în economia locală", spune Taffler. "Prețul care se poate obține prin vânzare nu este la fel de important ca beneficiile pe termen lung", adaugă el. De la deschidere, din 1991, NIA a găzduit competiții din peste 30 de sporturi și artiști ca Oasis, Coldplay sau Cirque du Soleil.
Alături de consiliile municipale din Wolverhampton, Coventry City, Dudley, Sandwell, Walsall și Solihull, Consiliul Municipal al orașului Birmingham deține 49% din acțiunile aeroportului Birmingham. Autoritățile au numit în repetate rânduri acțiunile la aeroport "bijuteriile coroanei", afirmând că nu vor fi vândute, dar vestea că the NEC ar putea fi comercializat redeschide discuțiile privind scoaterea pe piață a acțiunilor. În prezent, prețul unei acțiuni este 1,08 lire sterline (1,29 euro), dar Richard Taffler spune că "vânzarea unei mici părți dintr-o afacere nu va genera prețurile care se pot obține prin vânzarea întregii participații, pentru că interesul va fi scăzut. Consiliul trebuie să urmărească atent piața."
Aeroportul din Birmingham a înregistrat cel mai mare trafic de pasageri în 2008 (9,6 milioane de călători), în prezent fiind al șaptelea cel mai aglomerat aeroport din Regatul Unit. Birmingham Airport oferă atât zboruri interne, cât și curse către destinații europene, din Orientul Mijlociu, sau America de Nord.
Muzeul și Galeria de Artă Birmingham
Amplasat în Chamberlain Square, Birmingham Museum and Art Gallery este administrat de Birmingham Museums Trust, care conduce alte opt muzee din oraș. Clădirile și colecțiile rămân însă în proprietatea orașului, care asigură 63% din finanțarea anuală, deși în 2013 și-a redus participația la 314.000 de lire sterline. Autoritățile ar putea urma exemplul consiliilor locale din Northampton și Croydon și ar putea vinde și o parte dintre colecțiile expuse.
Muzeul a fost deschis în 1885 și expune colecții internaționale de pictură, ceramică, arheologie, etnografie sau istorie. Birmingham Museum and Art Gallery atrage 856.000 de vizitatori în fiecare an, iar intrarea în majoritatea sălilor este liberă, în afara unor expoziții importante.
Complexuri sportive și de agrement
Consiliul Municipal al orașului Birmingham a analizat funcționarea și viitorul a 45 de complexuri sportive și de agrement din localitate, după ce s-a dovedit că bugetul stabilit pentru operarea acestora era depășit cu șapte milioane de lire sterline. Autoritățile au ajuns la concluzia că prețurile din ce în ce mai mari la utilități, renovarea clădirilor învechite și reducerea numărului de clienți plătitori au contribuit la depășirea bugetului. Edilii au anunțat că ancheta nu cuprinde arene pe care se pot organiza evenimente sportive oficiale sau care sunt incluse în circuitul competițional. Consiliul ar putea vinde sau închiria complexurile către firme private, după modelul Harborne Pool and Fitness Centre.
Birmingham este al doilea oraș din Anglia, după populație, cu peste un milion de locuitori, fiind depășit doar de capitala Londra, din acest punct de vedere. Zona metropolitană a orașului este a doua cea mai populată din tot Regatul Unit, având peste 3,6 milioane de locuitori și se află pe poziția secundă în Marea Britanie după Produsul Intern Brut, cu 112 miliarde de dolari, în 2012.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























