Actual· 3 min citire

Noi detalii despre amnistia fiscală pe care o pregătește Guvernul

Noi detalii despre amnistia fiscală pe care o pregătește Guvernul

Noi detalii despre amnistia fiscală pe care o pregătește Guvernul

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 12 oct. 2015, 08:53

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat duminică că proiectul de amnistie fiscală lansat în urmă cu o săptămână ar putea fi adoptat de Guvern în următoarele săptămâni, iar acesta se va aplica și persoanelor juridice, dar și persoanelor fizice.

Amnistia fiscală prin care firmele care plătesc datoria de bază și dobânzile scapă de plata penalităților de întîrziere va fi extinsă și la nivelul persoanelor fizice.

"Propunerea noastră este să se aplice tuturor contribuabililor, indiferent că sunt persoane fizice sau juridice. Este un impuls pe care consider că trebuie să-l dăm economiei, coroborat cu ceea ce Codul fiscal aduce în 2016, pentru că de o parte ca stat primim mai multe venituri până în martie 2016 atunci când avem nevoie efectiv de bani, pe de altă parte, cei care au constângeri vis a-vis de penalitățile pe care trebuie să le suporte față de stat pot să aibă un nou început în economie'', a declarat pentru ministrul Finanțelor.

El a adăugat că se are în vedere și un sistem de recompensare a celor care și-au plătit penalitățile și a celor care sunt ''la zi'' cu plățile. ''Așa este normal să facem, să privim spre ambele categorii'', a adăugat Teodorovici, citat de Agerpres.

''Cei care pot beneficia de această ordonanță, în sensul că li se vor șterge din penalități dacă ei își vor stabili un calendar de rambursare către stat, să nu fie blamați pentru că totuși motivele care stau în spatele acestora sunt obiective. Să nu uităm că în anii 2010 — 2012, piața, economia în România a fost una la nivel foarte scăzut, au fost foarte multe firme închise, foarte multe companii care și astăzi trag după acea perioadă din păcate nefastă pentru România'', a mai spus ministrul.

Amnistia fiscală se extinde și la persoanele fizice. Cum scapi de penalități și dobânzi

Proiectul de amnistie fiscală pentru firme a fost discutat în ședința Guvernului de săptămâna trecută. Companiile care înregistrează la 30 septembrie datorii la bugetul de stat vor fi scutite de penalitățile de întârziere aferente dacă achită până la 31 martie obligațiile principale de plată, iar până la 30 iunie dobânzile aferente.

Momentan, dobânzile aferente datoriilor bugetrare sunt de 0,03% pe zi, ceea ce înseamnă o rată anuală a dobânzii de 10,95% pe an. Or, acum statul român se împrumută de pe piețe cu mai puțin de 3%.

Aceasta va fi și dobânda percepută acum firmelor și populației care a plătit datoria istorică de bază. Diferența de peste șapte puncte procentuale va fi scutită de la plată

Potrivit proiectului de ordonanță de urgență publicat vinerea trecută de Finanțe, companiile care înregistrează la 30 septembrie datorii la bugetul de stat vor fi scutite de penalitățile de întârziere aferente dacă achită până la 31 martie obligațiile principale de plată, iar până la 30 iunie dobânzile aferente.

Astfel, penalitățile de întârziere aplicate pentru datoriile înregistrate vor fi anulate dacă firmele îndeplinesc o serie de condiții, printre care stingerea, până la termenul de plată prevăzut de Codul de procedură fiscală, a eventualelor dobânzi calculate până la data achitării obligațiilor de plată principale.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual