Monica Macovei a anunțat, joi, că îl va vota pe Klaus Iohannis în turul II al alegerilor prezidențiale.
"Mă bucur ca domnul Iohannis a declarat că acceptă Acordul pentru salvarea statului de drept și a democrației în România pe care i l-am propus ieri. Aștept cu interes și semnătura domnului Iohannis pe cele 10 principii și proiecte pe care oamenii, prin votul lor, mi le-au cerut să le promovez și să le susțin. Eu îl voi vota pe domnul Iohannis. Marele pericol pentru România, în acest moment, este Victor Ponta", a anunțat Monica Macovei pe contul său de Facebook.
Președintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că sprijinul Monicăi Macovei în turul 2 al prezidențialelor îl "bucură".
"Am luat act, recunosc, cu bucurie, de afirmațiile doamnei Monica Macovei prin care spune că dorește să mă sprijine în situația în care eu îmi asum o serie de puncte. Foarte bine, sunt bucuros să reafirm că toate aceste lucruri se găsesc în programul meu prezidențial și unele dintre ele au fost reafirmate chiar astăzi de mine: independența justiției, statul de drept, faptul că nu voi grația corupți. Cred că prin asta am dat un răspuns rezonabil doamnei Macovei. Pot să reconfirm, cu mare plăcere, aceste lucruri și într-un document scris. Sunt aceleași lucruri pe care mi le doresc și eu pentru România, pentru o societate dreaptă", a declarat Klaus Iohannis, într-o conferință de presă susținută la Cluj Napoca.
Reamintim că fostul candidat independent la alegerile prezidențiale Monica Macovei a declarat, miercuri, că îi va transmite candidatului ACL, Klaus Iohannis, o scrisoare cu "10 cerințe minimale" privind "chestiuni de principii", de la justiție și anticorupție la economie, așteptând din partea acestuia un răspuns semnat pentru a-i da votul.