Mii de pești morți pe râul Suceava, din cauza poluării - Azot și fosfor de la stația de epurare. APEL către populație

Mii de pești morți pe râul Suceava, din cauza poluării - Azot și fosfor de la stația de epurare. APEL către populație
Poluare masivă pe râul Suceava. Autoritătile avertizează populatia că pestele din râu este contaminat. Totul s-ar fi întâmplat din cauza stației de epurare a unei firme.
Alarma a fost dată vineri după-amiază de mai mulți pescari care se aflau în zona Lisaura-Tișăuți. Aceștia au anunțat că zeci de pești, din diferite specii, plutesc morți pe luciul apei, pe un segment de circa 3 kilometri din râul Suceava. Martorii relatează că sunt morți atât pești mari, cât și puiet, speciile mreană, scobar și clean, potrivit monitorulsv.ro.
Mortalitatea piscicolă ridicată a fost generată de poluarea produsă de operatorul regional de apă canal ACET SA Suceava, relatează Agerpres. Ulterior, Prefectura Suceava a avertizat populația, sâmbătă, să nu recolteze pește din râul Suceava.
Concluzia a fost trasă după verificările în zonă. Reprezentanți de la Sistemul de Gospodărire a Apelor, Garda de Mediu și Direcția de Sănătate Publică au facut verificări la fața locului iar concluziile preliminare au arătat că peștii au murit ca urmare a lipsei de oxigen din apă. Analizele de laborator au arătat că totul s-a produs din cauza poluării.
În apa râului au ajuns fosfor și azot de la stația de epurare a ACET, operatorul de apă și canal din municipiul Suceava. Astfel că algele au crescut abundent, efectul fiind scăderea concentrației de oxigen dizolvat în apă.
Cantitatea mare de ape poluate deversate s-a suprapus cu debitul foarte mic al râului Suceava, astfel încât s-a ajuns la mortalitatea piscicolă.
APEL către populație să nu adune peștii morți și să nu-i consume.
Primăriile din aval de zona poluată au fost informate de acest incident și li s-a solicitat să anunțe populația să nu consume pește din râul Suceava.
Au fost notificate Prefectura Suceava, DSVSA Suceava, GNM – CJ Suceava, APM Suceava, DSP Suceava, ISU Suceava și comitetele locale pentru situații de urgență Ipotești, Bosanci, Udești și Liteni. Specialiștii deplasați în teren au constatat mortalitate piscicolă masivă pe râul Suceava pe un tronson de 3 km din zona punții Lisaura, respectiv 1 km amonte și 2 km aval de aceasta.
Pentru identificarea posibilei surse de poluare, angajații SGA Suceava au procedat la verificarea cursului râului Suceava pe un tronson de 5 km, de la pragul de priză al SC AMBRO SA până în aval de puntea Lisaura.
Având în vedere faptul că în zonă sunt două posibile surse de poluare (Stația de epurare ACET S.A. Suceava, respectiv Stația de epurare AMBRO SA), s-au efectuat prelevări în următoarele secțiuni.
Conform buletinelor de analiză emise de către Laboratorul de Calitate a Apei din cadrul SGA Suceava a rezultat că apele uzate epurate provenite de la stația de epurare a S.C. AMBRO S.A. se încadrează în limitele maxime autorizate la toți indicatorii analizați.
În ceea ce privește apele uzate epurate provenite de la stația de epurare a ACET S.A. Suceava, se înregistrează depășiri mari ale indicatorilor reglementați, respectiv de șapte ori la amoniu, de patru ori la fosfor total, de patru ori la materii în suspensie și de cinci ori la agenți de suprafață anionici (detergenți).
Râul Suceava, amonte de evacuările ACET S.A. și AMBRO S.A în zona Podului Unirii, are clasa a II-a de calitate, dar își modifică ușor caracteristicile trecând în clasa a III-a de calitate în secțiunea amonte de gura de evacuare a stației de epurare a ACET S.A., iar în secțiunile aval 300 m și 800 m de gura de evacuare a stației de epurare ACET râul Suceava își schimbă radical clasa de calitate, trecând în clasa a V-a (curs de apă degradat total), clasă dată de indicatorii amoniu și detergenți. De asemenea, se constată și creșteri semnificative ale concentrațiilor tuturor indicatorilor analizați, potrivit concluziilor anallizelor de laborator, relatează Agerpres.
Apa râului Suceava, în zona Punții Lisaura și în aval de aceasta, respectiv în zona unde fenomenul de mortalitate piscicolă a fost înregistrat, își menține clasa a V-a de calitate din cauza indicatorului Oxigen dizolvat, parametru ce a atins limita de 3,3 mg/l, iar amoniu este la limita superioară a clasei a IV-a de calitate.
În urma verificărilor s-a observat impactul negativ al evacuării apelor uzate epurate necorespunzător ce provin de la stația de epurare a ACET S.A. Suceava, calitatea râului Suceava fiind degradată semnificativ de la clasele a II-a și a III-a, la clasa a V-a de calitate, impactul evacuării apelor uzate epurate necorespunzător asupra râului Suceava fiind accentuat atât de debitul scăzut al cursului de apă (4,04 mc/s), cât și de debitul mare al apelor uzate (0,3 mc/s).
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























