Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a afirmat, duminică seară, la Realitatea PLUS, că Legea pensiilor era necesară pentru a înlătura multiplele nedreptăți din sistem, atât între persoane care au pensii diferite la aceeași perioadă contrinutivă, cât și între femei și bărbați.
„Este nedrept că, români care au ieșit în momente diferite la pensie, având aceeași muncă, aceeași perioadă contrinbutivă, au cuantum al pensiei diferit”, a declarat, duminică seară, la Realitatea PLUS, Simona Bucura Oprescu.
Ministrul Muncii a precizat că noua lege a fost necesară pentru a exista echitate între categoriile de pensionari diferite, dar și între femei și bărbați.
În plus, se va rezolva problema celor 1,2 milioane de pensionari care beneficiază de aceeași indemnizație minimă socială, deși poate unul a lucrat o zi, alții 35 de ani pe salariul minim.
”Nu vom mai fi toți în aceeași oală, cum spun românii, vom avea cuantumuri ale pensiei diferite, raportate la contributivitatea și munca pe care românii au avut-o”, a mai afirmat ministurl Muncii.
Bucura: „Ca acest lucru să se întâmple, trebuie să jucăm în echipă”
„Și politica este un sport de echipă, în care jucăm în echipă, nu pe contre, ci pe pase. Este foarte important, indiferent de formațiunea politică din care facem parte, să înțelegem că trebuie să fim uniți când avem lucruri bune de făcut pentru România”, a mai declarat ministrul social-democrat.
Legea pensiilor a fost adoptată, săptămâna trecută, de către Senat și va intra, luni, în Camera Deputaților, care este for decizional.