Președintele Klaus Iohannis participă, marți, la ceremonia de întronare a împăratului Naruhito. Iohannis va participa și la banchetul imperial dedicat acestei ceremonii. La aceste evenimente, pre;edintele estei însoțit de soția sa, Carmen Iohannis.
Președintele Iohannis se află începând de luni în Japonia. Șeful statului a avut întrevederi cu premierul Japoniei, Shinzo Abe, și cu președintele Finlandei, Sauli Niinisto.
Împăratul Naruhito, al 126-lea monarh nipon într-o linie dinastică neîntreruptă, și-a preluat prerogativele imperiale la data de 1 mai 2019, ulterior deciziei de a abdica asumată de către Akihito, împăratul emerit al Japoniei.
Ceremonia de întronare de marți reprezintă transferul oficial către perioada domniei împăratului Naruhito, intitulată Era Reiwa ("de aleasă armonie"), care succede Erei Heisei (1989 - 2019), asociată perioadei de domnie a împăratului emerit Akihito.
În debutul ceremoniei, desfășurată la Palatul Imperial din Tokyo, împăratul s-a adresat lumii întregi, fiind urmat de premierul nipon Shinzo Abe care a transmis un mesaj de felicitare, urmat de trei urale de bucurie cu mâinile ridicate, cunoscute generic sub denumirea ''banzai'', interjecție care poate fi asimilată exclamării din limba engleză rostită la ungerea unui nou rege în Europa.
Oaspeții invitați la ceremonie vor lua parte la un banchet organizat de cuplul imperial, urmând ca în seara zilei următoare să participe la un dineu organizat de premierul Shinzo Abe și soția acestuia.
La ambele evenimente, erau așteptați să participe circa 2.500 de invitați, din care 600 sunt străini din 195 de state de pe mapamond cu care Japonia întreține relații diplomatice, cu o sută mai mult decât la precedenta ceremonie a împăratului Akihito, de la acel moment statul nipon stabilind relații de acest tip cu încă 30 de state.
În schimb, guvernul nipon a reprogramat pentru noiembrie parada de întronare a împăratului Naruhito pentru a putea să își concentreze eforturile pe operațiunile de reconstrucție a țării, grav afectată de taifunul Hagibis săptămâna trecută. Taifunul Hagibis a provocat 77 de victime, alte 12 persoane sunt date dispărute, iar pagube materiale considerabile au fost raportate în numeroase regiuni ale Japoniei.
Parada, în timpul căreia împăratul Naruhito și împărăteasa Masako vor defila într-o limuzină decapotabilă timp de aproximativ 30 de minute pe un traseu lung de cinci kilometri, între Palatul Imperial și Palatul Akasaka din Tokyo, va fi organizată pe 10 noiembrie.