Întâlnire de gradul zero pentru președintele Klaus Iohannis, în Statele Unite. Șeful statului a luat parte la recepția tradițională oferită de Donald Trump și de prima doamnă a Americii, Melania Trump, în onoarea șefilor de delegații veniți la cea de-a 73-a sesiune a Adunării Generale a ONU.
La recepția organizată de Trump la Palace Hotel din Manhattan, au participat peste 200 de lideri și oficialități din întreaga lume.
Astăzi, la sediul ONU de la New York, președintele României va participa la deschiderea segmentului la nivel înalt al celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale, iar mâine, va lua cuvântul la sesiunea de dezbateri.
Aceasta este a treia participare a lui Klaus Iohannis la maratonul diplomatic reprezentat de Adunarea Generală a ONU. Aflată la cea de-a 73-a ediție, Adunarea se va concentra anul acesta pe denuclearizare, combaterea armelor chimice, lupta împotriva terorismului și schimbările climatice.
Anul trecut, președintele Klaus Iohannis și soția sa s-au fotografiat alături de Melania și de Donald Trump la recepția oferită în onoarea șefilor de delegații prezenți la Adunarea Generală ONU.
"Alături de Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald J. Trump la recepția oferită în onoarea șefilor de delegații participanți la Adunarea Generală a ONU", a scris șeful statului înainte de a posta pe Facebook fotografia alături de Melania și de Donald Trump.