Președintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, un mesaj cu ocazia Sărbătorii de Pesah, în care reafirmă angajamentul său pentru protejarea drepturilor cetățenilor aparținând minorităților naționale și ocrotirea patrimoniului spiritual și cultural al minorităților etnice, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
"O dată în plus, condamn acțiunile care aduc atingere libertății de conștiință și care pângăresc memoria Holocaustului. În România, manifestările antisemite, xenofobe și rasiste trebuie să fie sancționate aspru, cu celeritate, în conformitate cu legislația în domeniu", spune Iohannis în mesajul care a fost prezentat de către consilierul prezidențial Sergiu Nistor la Sinagoga Mare din București.
Potrivit șefului statului, comunitatea evreiască a contribuit "în mod definitoriu la modernitatea și prosperitatea țării noastre, la independenta și unitatea națională, precum și la integrarea noastră în structurile europene și nord-atlantice, și asumarea valorilor democratice".
"Această valoroasă contribuție ne amintește cât este de important să apărăm, în societatea de astăzi, legăturile de solidaritate care fac posibilă conviețuirea armonioasă și respectul față de celălalt", mai arată președintele Iohannis.
El a adresat conducerii Federației Comunităților Evreiești din România și tuturor membrilor comunităților evreiești felicitări și urări de prosperitate.
"Celebrare a eliberării evreilor din robie și a renașterii lor ca popor liber, Pesah reînnoiește, cu fiecare sărbătoare, fidelitatea față de valorile spirituale ale iudaismului, precum dialogul, solidaritatea și toleranța", mai spune președintele Iohannis în mesajul său.
Sursa: agerpres.ro