Klaus Iohannis a semnat decretele de decorare cu Ordinul ”Steaua României”, în rang de Cavaler, ale istoricilor Neagu Djuvara și Dumitru Protase, a filosofului Mihai Șora și sopranei Virginia Zeani.
Lui Neagu Djuvara distincția i-a fost acordată "cu prilejul aniversării unui secol de viață, în semn de înaltă apreciere pentru dăruirea cu care și-a servit patria, prin angajamentul personal în procesele politice, diplomatice și culturale ce au promovat valorile, istoria și imaginea țării noastre în lume, precum și pentru înalta ținută morală de care a dat dovadă de-a lungul timpului". Djuvara va împlini 100 de ani pe 18 august.
De centenar se apropie și filosoful Mihai Șora, născut pe 7 noiembrie 1916, și care a fost decorat de către președintele Iohannis "în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa carieră dedicată valorilor umane fundamentale, cercetării și educației, prin care a îmbogățit cultura românească și universală, pentru rolul avut în consolidarea democrației în România postdecembristă, impunând-se ca un reper al tinerei generații".
Potrivit decretului de decorare, Virginia Zeani a fost onorată cu Ordinul "Steaua României" "în semn de înaltă apreciere pentru talentul excepțional cu care a strălucit pe marile scene ale lumii, impunându-se drept un reper al școlii românești de canto și contribuind la formarea tinerelor generații de interpreți, precum și pentru dăruirea cu care a promovat imaginea țări noastre în lume".
Istoricul și arheologul Dumitru Protase a fost decorat "pentru întreaga sa carieră dedicată cercetării și educației, pentru excelența de care au dat dovadă lucrările sale de aprofundare a istoriei Daciei, impunându-se drept repere ale bibliografiei".
Tot miercuri, Iohannis a semnat și decretele de decorare cu Ordinul "Meritul Cultural" a patru brazilieni care au contribuit la traducerea în potugheză și publicarea unor opere românești de valoare în Brazilia, potrivit News.ro.