Actual· 1 min citire

Felix Tătaru, strategul de campanie al lui Băsescu, audiat la DNA în dosarul "Gala Bute"

Felix Tătaru, strategul de campanie al lui Băsescu, audiat la DNA în dosarul "Gala Bute"

Felix Tătaru, strategul de campanie al lui Băsescu, audiat la DNA în dosarul "Gala Bute"

Publicat4 mar. 2015, 10:43
Actualizat4 mar. 2015, 13:32

Cunoscutul om de publicitate Felix Tătaru a fost chemat la DNA să dea explicații în dosarul Gala Bute. Acesta susține că are calitatea de martor, deși numele lui apare în dosar. După audieri, procurorii i-au solicitat să revină cu documente justificative despre un contract semnat între firma sa și PDL.

Relaxat și cu zâmbetul pe buze, Felix Tătaru a ținut să specifice, înainte de toate, că este doar martor. A recunoscut însă că o cunoaște pe Ana Maria Topoliceanu.

Potrivit unei interceptări, fosta șefă a Companiei Naționale de Investiții susținea că Felix Tătaru ar fi primit bani de la Radu Munteanu, asistentul personal al lui Tudor Breazu.

"Pe Elena Udrea am întâlnit-o de vreo două ori. Nu pot să spun că suntem amici. Da ne-am întâlnit pentru că era la PDL și am lucrat pentru PDL și era firesc.", a spus Tătaru la intrarea la DNA. 

Întrebat dacă a primit bani pentru servicii, Tătaru a răspuns zâmbind: "Da, tot timpul am primit bani pentru servicii."

Dintr-o interceptare între Ana Maria Topoliceanu și Tudor Breazu reiese că Radu Munteanu i-ar fi oferit 50.000 de euro lui Felix Tătaru.

Procurorii i-au solicitat consultantului politic Felix Tătaru să aducă documente la DNA referitoare la contractul, semnat între firma sa și PDL, pentru ,,Legea capitalei'', o campanie inițiată de Partidul Democrat Liberal organizația București.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual