UPDATE - Plafonul dintre parter și etajul unu al blocului afectat s-a prăbușit.
UPDATE - Coordonarea celulei de criză de la Ministerul Sănătății s-a încheiat la ora 20:15 cu următorul bilanț:
- 1 pacient fără arsuri, stop cardio respirator resuscitat, transportat la Spitalul Clinic de Urgență Floresca (se află în evaluare de specialitate la spital - stare critică, intubat și ventilat mecanic)
- 1 pacient (57 ani) cu arsuri 50-55%, transportat la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din București (se află în evaluare de specialitate la spital și echilibrare hemodinamică. Daca în urma raportului medical de specialitate situația o impune, se va solicita transfer in străinătate)
- 1 pacient minor (14 ani) cu traumatism cranio cerebral, transportat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu (se află în evaluare de specialitate la spital și echilibrare hemodinamică)
- 1 pacient (58 ani), traumatism membru inferior drept (refuză transportul la spital)
- 1 pacient (51 ani), arsură minoră membru superior (refuză transportul la spital)
”Felicitări echipelor medicale și conducerii spitalelor incluse în celula de criză (Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca), Spitalul Clinic de Urgenta "Bagdasar-Arseni", Spitalul Universitar de Urgență București, Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri și Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu„).
Mulțumesc pentru colaborarea integrată și rapidă cu Serviciul de Ambulanță București-Ilfov (SABIF), SMURD și Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU)”, a transmis Ministrul Sănătății.
UPDATE - Adolescenta de 14 ani va rămâne internată pe secția de neurochirurgie a Spitalului Grigore Alexandrescu.
UPDATE - Bilanțul victimelor a crescut la cinci:
- 1 pacient fără arsuri, stop cardio respirator resuscitat, transportat la Spitalul Clinic de Urgență Floresca (se află în evaluare de specialitate la spital)
- 1 pacient (57 ani) cu arsuri 50-55%, transportat la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din București (se află în evaluare de specialitate la spital și echilibrare hemodinamică)
- 1 pacient minor (14 ani) cu traumatism cranio cerebral, transportat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu (se află în evaluare de specialitate la spital și echilibrare hemodinamică)
- 1 pacient (58 ani), traumatism membru inferior drept (refuză transportul la spital)
- 1 pacient (51 ani), arsură minoră membru superior (refuză transportul la spital)
UPDATE: Alexandru Rogobete: ”Este o situație de urgență”
”În acest moment discutăm de patru victime: un pacient în stop cardiorespirator care a răspuns manevrelor de resuscitare și care va fi transferat la Spitalul Floreasca, un bărbat, un pacient de sex masculin cu arsuri peste 50% din suprafața corporală care va fi trasportat la Spitalul de Arși din București, un copil de 14 ani cu traumatism cranio-cerebral, transferat deja la Spitalul Grigore Alexandrescu și încă un pacient de sex masculin cu arsuri minore care se află momentan în evaluare la fața locului.
În acest moment, gestionăm aceste victime, după cum v-am spus, pacientul cu arsuri, după evaluarea medicală și reechilibrarea de la Spitalul de Arși, în urma raportului medical care va urma, vom decide dacă îl transferăm în străinătate sau îl relocăm într-o unitate funcțională de arși din țară.
Este premtur pentru că evaluarea gradului de arsură și a profunzimii acesteia s-a făcut la fața locului, în mod normal după evaluarea chirurgicală de specailitate de la nivelul unității sanitare gradul de arsură se poate modifica în sus sau în jos, iar starea pacientului sau datele cu privire la starea pacientului vor fi mult mai exacte după evaluarea și stabilizarea hemodinamică de la nivelul unității sanitare”, a declarat ministrul Sănătății, în exclusivitate la Realitatea PLUS.

UPDATE - Ministerul Sănătății a transmis că bilanțul victimelor este următorul:
- 1 pacient cu arsuri de 50% este transferat la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din București
- 1 pacient în stop cardio respirator resuscitat urmează să fie transportat la Spitalul Clinic de Urgență Floresca
- 1 pacient minor (14 ani) cu traumatism cranio-cerebral este transferat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu
- 1 pacient cu arsuri minore în evaluare momentan la fața locului
UPDATE - Până în acest moment au fost identificate patru victime, una fiind în stop cardio-respirator, iar celelalte trei sunt conștiente.
UPDATE - ISU: ”Imobilul prezintă risc de prăbuşire la nivelul apartamentului în care s-a produs explozia”.
UPDATE - Distrigaz a anunțat că nu poate confirma sau infirma cauza producerii exploziei decât după ce va efectua o verificare la fața locului.
_73ea5cdb65.jpg)
UPDATE - S-a format o celulă de criză la Ministerul Sănătății
”În urma exploziei urmată de incendiu la un apartament din Buftea au fost identificate până în prezent 2 victime, dintre care 1 victimă în stop cardio respirator (SCR).
Au fost formate echipe specializate de căutare-salvare pentru a verifica întreaga zonă.
S-a dispus evacuarea persoanelor din imobil și a populației pe o rază de 50 de metri în jurul locului evenimentului, ca măsură de prevenire și siguranță.
La Ministerul Sănătății s-a format o celulă de urgență coordonată de ministrul sănătății în care sunt incluse spitalele de urgență: Spitalul Clinic de Urgenta "Bagdasar-Arseni", Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca), Spitalul Universitar de Urgență București.
Suntem în coordonare permanentă cu dr. Raed Arafat, coordonatorul Departamentului pentru Situații de Urgență.
Situația este în dinamică. Revenim cu informații”, anunță ISU.

ȘTIRE INIȚIALĂ:
”Intervenim pe Aleea Tineretului, localitatea Buftea, jud. Ilfov.
Explozie butelie neurmată de incendiu produsă într-un apartament situat la parter, dintr-un imobil cu regim de înălțime P+1.
Pentru gestionarea situației de urgență au fost alertate: 5 autospeciale de stingere, Detașamentul Special de Salvatori, 1 autospecială de descarcerare, 1 autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, 5 ambulanțe SMURD, autospeciala transport victime multiple și 6 echipaje SABIF.
Misiune este in dinamica, revenim cu date”, au transmis reprezentanții ISU Ilfov.
Din primele informații, au fost identificate trei victime care prezintă arsuri, una dintre ele se află în stop cardiorespirator.
Autoritățile care au intervenit la fața locului au stabilit un perimetru de siguranță și au evacuat populația din zonă.
De asemenea, a fost solicitată intervenția echipelor de la Delgaz și Enel, întrucât în zonă se simte un puternic miros de gaz.