Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Iaşi au declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că aproximativ 25.000 de persoane au participat la ceremonia de beatificare a episcopului martir Anton Durcovici, care a avut loc pe Stadionul "Emil Alexandrescu" din Iaşi.
"Nu s-a înregistrat niciun incident, nici la stadion, nici la venirea sau plecarea pelerinilor", a spus Mihai Cojocariu, purtătorul de cuvânt al IJJ Iaşi.
De asemenea, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Romano-Catolice Iaşi, Cornel Cadar, a afirmat că 22.500 de bilete au fost date în parohii pentru a fi oferite credincioşilor, iar în timpul slujbei de beatificare au venit alte aproximativ 2.000 de persoane.
"Am dat în parohii, înaintea începerii evenimentului, aproximativ 22.500 de bilete, iar la eveniment au venit, în estimarea noastră, încă 1.500 - 2.000 de persoane. Suntem siguri că numărul a fost undeva între 23.000 şi 25.000 de persoane. Credincioşii au continuat să vină chiar şi cu o jumătate de oră după începerea liturghiei, toate spaţiile de pe gazon şi toate locurile din tribună fiind ocupate", a spus Cornel Cadar.
Pe de altă parte, medicul Gabriel Perianu de la Spitalul de Urgenţă "Sfântul Spiridon" din Iaşi a spus că mai mulţi participanţi la ceremonia de beatificare au avut nevoie de îngrijiri medicale, însă doar zece persoane au fost transportate la spital cu tensiune scăzută sau deshidratare ca urmare a expunerii la soare.
Ceremonia de beatificare a episcopului martir Anton Durcovici a început în jurul orei 11.00 şi a durat peste două ore, slujba fiind oficiată de mai mulţi episcopi şi de cardinalul Angelo Amato, trimis al Papei Francisc.
În timpul slujbei, episcopul martir Anton Durcovici a fost proclamat oficial "Fericit", fiind citit decretul semnat de Papa Francisc la Vatican. Ulterior, pe scenă a fost adusă relicva episcopului martir.
La eveniment au fost prezenţi premierul Victor Ponta, soţia sa, Daciana Sârbu, vicepremierul Liviu Dragnea, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, şeful Consiliului Judeţean, Cristian Adomniţei, prefectul Romeo Olteanu, dar şi peste 500 de preoţi.
Premierul Victor Ponta a declarat, după ceremonie, că "nu doar episcopul Anton Durcovici, ci mii de preoți ortodocși, catolici, greco-catolici, protestanți au murit în închisorile comuniste".
"Faptul că ne asumăm și cinstim acum arată că România a trecut de acele vremuri dificile'', a spus Ponta, adăugând că în România ''toate confesiunile sunt respectate''.
Stadionul, unde au fost instalate două monitoare uriaşe, a fost arhiplin, credincioşii stând chiar şi pe scări.
Străzile Toma Dumitrescu, Dumbrava Roşie, George Coşbuc, o porţiune din bulevardul Carol, precum şi toate arterele din jurul stadionului au fost închise pentru a permite accesul pelerinilor, în timp ce autorităţile locale au interzis vânzarea băuturilor alcoolice pe o rază de 200 de metri în jurul stadionului, în intervalul 9.00 -13.00.
Ceremonia de beatificare este cea de-a doua organizată în România în ultimii ani, după beatificarea monseniorului Vladimir Ghika, anul trecut, la Bucureşti. Decretul de beatificare a episcopului de Iaşi Anton Durcovici a fost semnat în luna noiembrie a anului trecut de către Papa Francisc, după un proces care a durat 18 ani. Oficial, acesta a fost ridicat la rangul de Fericit, ceea ce înseamnă că va fi trecut în calendarul Diecezei locale, în 10 decembrie, ziua morţii sale, şi va fi recunoscut pe teritoriul României.
Monseniorul Anton Durcovici a fost episcop de Iaşi în anii de după cel de-al doilea război mondial şi a fost arestat în 1949 pentru că ar fi fost "o piedică în drumul spre comunism" şi pentru opoziţia făţişă pe care o avea faţă de regim.
Acesta a murit în 10 decembrie 1951, după ce a petrecut doi ani şi jumătate în închisorile din Jilava, unde a fost închis iniţial, şi Sighet. Acolo a fost supus interogatoriilor, bătut, înfometat, însă din mărturiile celor care au fost închişi alături de el a reieşit că nu a renunţat la credinţă şi nu a dezvăluit nimic interogatorilor. Monseniorul a murit singur în celulă, la izolare, iar trupul său a fost scos noaptea din cimitir cu o căruţă cu care era transportat gunoiul. Locul exact din cimitirul Sighet în care este îngropat monseniorul nu este cunoscut nici până în prezent.
Episcopul român Anton Durcovici, care a murit în închisorile comuniste, va fi beatificat
Mărturii cutremurătoare despre martiriul preotului Anton Durcovici în închisorile comuniste
Episcopul Anton Durcovici (1888-1951), episcop romano-catolic mort în închisoarea de la Sighetu Marmaţiei, al cărui martiriu pentru credinţă a fost recunoscut de papa Francisc la 31 octombrie 2013, va fi beatificat sâmbătă, la Iaşi, în cadrul unei sfinte Liturghii solemne.
Odată declarat fericit, episcopul Anton Durcovici va fi înscris în rândul fericiţilor şi sfinţilor Bisericii Catolice, introdus în calendarul Bisericii locale şi sărbătorit la 10 decembrie, ziua martiriului său.
Anton Durcovici este al patrulea martir catolic din România, din perioada prigoanei comuniste, declarat fericit de către Biserica Catolică.
Episcopul român Anton Durcovici, care a murit în închisorile comuniste, va fi beatificat
"Încă de la Jilava, Excelenţa sa Mons. A. Durkovicz se îmbolnăvise greu. Intestinele nu-i mai funcţionau regulat. În picioare, durerile unei flebite. Ar fi avut nevoie de un regim special. La Sighet a primit o dată pe zi gris pregătit numai cu apă. Infirmierul îi spunea clar că are de trăit cel mult până pe la Crăciun. Bolnavul în schimb era mereu blând, răbdător, recunoscător pentru orice serviciu. A fost gata până în ultima zi să ne comunice din bogatele sale cunoştinţe, oferindu-şi toată suferinţa pentru triumful Sfintei Biserici. […] S-a pregătit de moarte cât se poate de bine. Prin sfintele exerciţii a petrecut o lună în reculegere şi zilnic s-a spovedit. Cât priveşte testamentul, mi-a zis: «Bani n-am. Cărţile mele le las Seminarului din Iaşi, celelalte lucruri, Episcopiei din Iaşi». De mulţi ani cunoscusem pe Mons. Durkovicz drept un preot bun, zelos, învăţat. În aceste săptămâni trăite împreună într-o celulă, el a crescut însă cu mult mai mult în preţuirea mea. A fost un adevărat preot după inima lui Isus", spunea preotul Otto Canisius Farrenkop potrivit unui document din Arhiva CNSAS (dosar I165734, f. 56-59).
Pr. Johannes Baltheiser: „În ciuda tratamentului inuman şi chiar diavolesc, el s‑a simţit fericit în cercul episcopilor, fraţii săi de suferinţă. Şi, în ciuda restricţiilor severe care interziceau exercitarea vieţii religioase şi care prevedea pedepse aspre pentru încălcarea lor, aveau loc discursuri religioase în care episcopul Durcovici era adesea rugat să spună ultimul cuvânt. Se aprecia că el era omul care ştia rezolvările pentru anumite probleme. Conducerea închisorii a remarcat curând acest lucru. Ura împotriva episcopului s‑a arătat foarte repede prin cruzimile cu care a fost tratat. Nu mai avea chip de om, era bolnav peste măsură, frânt, părea cadavru ambulant”. (Pr. prof. dr. Florian Müller, Viaţa episcopului de Iaşi, dr. Anton Durcovici, martir, Editura „Presa Bună”, Iaşi, 1993, p. 57)
Ep. Ioan Ploscaru: „Adus la închisoarea din Sighet, episcopul Anton Durcovici a fost supus multor suferinţe. Fiind bolnav de stomac, avea probleme din cauza alimentaţiei. Înainte de a fi izolat, fiind încă cu ceilalţi şase în celulă, am aflat că episcopul A. Durcovici este în celula 13. Când măturam pe coridorul din faţa uşii lui, îl întrebam cum se simte.
- Mor de foame. Nu pot mânca nimic din ce-mi dau aici.
De fapt a fost lăsat să moară de foame, singur, ca să nu se ştie că a murit. Câtă cruzime trebuie să fi fost în conştiinţa acelor conducători de închisori. Adevăraţi criminali, fără milă, fără consideraţie faţă de vârstă, faţă de om. În secolul XX aceleaşi monstruozităţi ca şi în antichitate!…
Dacă Episcopul Anton Durcovici ar fi fost cu alţii în celulă, aceştia l-ar mai fi putut ajuta, uşurându-i ultimele clipe ale vieţii… De câteva ori, măturând, l-am mai întrebat cum se simte. Acelaşi răspuns: «Mor de foame!» Dar în ultimele zile nu a mai avut putere să vorbească…
În ziua de 11 decembrie 1951, părintele Ioan Deliman fiind la descărcat cărbuni în curte, l-am auzit vorbind tare în franţuzeşte: «Monseigneur Durcovici est décédé!»
La început se mai putea vorbi franţuzeşte ca miliţienii să nu înţeleagă. După un timp au interzis alte limbi, afară de română şi maghiară. După ce a fost dus noaptea cu căruţa de cărat gunoiul, a doua zi i-au ars paiele din saltea, cum era obiceiul, şi i-au întins zeghea spălată pe stiva de lemne din curte. Eu nu am văzut nici fumul paielor, pentru că era în cealaltă parte a curţii, şi nici zeghea, căci geamul meu era opac.
La două zile după aceea un miliţian mai prietenos («omul nostru», îl numeam noi) m-a dus în celula 13 să fac puţină ordine. Era celula în care murise episcopul Anton Durcovici. Prima impresie a fost jalnică…
Celula era din cele mari, pentru opt-zece persoane. Acolo fusese înainte un atelier de fierărie. Apoi s-a făcut o magazie de paturi şi saltele, rezervă pentru noii veniţi. Uşa era la mijloc. Acum jumătate din cameră era ocupată cu câteva paturi, pe care erau stivuite saltele pline cu paie. La sosirea unui nou deţinut lua de aici o saltea cu paie.
Camera fiind mare, pe timp de iarnă era foarte friguroasă. Avea două ferestre duble, dar la o fereastră lipsea geamul din afară. Patul pe care a zăcut şi a murit era perpendicular pe peretele uşii. Lângă el, la peretele din dreapta, era un pat gol, fără saltea, pe care era o mătură de nuiele pentru măturat zăpada, două gamele goale şi a treia gamelă în care era puţin griş fiert în apă şi pe care se vedeau urme de şoareci… Tot aici erau două bucăţi de pâine uscată, una începută de el, a doua începută de şoareci. Într-o gamelă era o bucăţică de marmeladă din care se vedea că a gustat. Pe pat erau două pături bune. Se pare că a protestat că i-e frig şi i-au dat o pătură în plus.
Dintr-o singură privire am înţeles singurătatea şi mizeria în care a murit. Îmi simţeam inima strânsă de durere şi l-am întrebat pe miliţian: «A murit?» Bineînţeles, nu avea voie să divulge secretul, deşi se arăta prietenos faţă de mine. S-a limitat să-mi spună: «L-au dus!» Ceea ce era ambiguu, mi-a confirmat, de fapt, că a murit". Monseniorul Anton Durcovici a murit ca un martir, neavând altă asistenţă decât şoarecii închisorii.”
