Actual· 1 min citire

Dronele vor fi incluse pe lista de dispozitive militare! Klaus Iohannis a dat UNDĂ VERDE decretului prezidențial

Președintele României - Klaus Iohannis

Președintele României - Klaus Iohannis

Publicat6 dec. 2021, 12:55
Actualizat6 dec. 2021, 12:58

Dronele vor fi incluse pe lista de dispozitive militare. Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede că militarii români vor putea să folosească legal armamentul din dotare împotriva dronelor care reprezintă o amenințare.

Potrivit Expunerii de Motive, proiectul de lege vine să introducă în cadrul normativ și termenul de „dronă” care este definită ca fiind „orice vehicul terestru, aerian, acvatic sau subacvatic capabil să navigheze autonom, folosind pilotul automat sau care poate fi controlat printr-un echipament radioelectric de comandă la distanță”.

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni, 6 decembrie 2021, următoarele decrete:

  • Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 122/2011 privind regimul armelor, dispozitivelor militare și munițiilor deținute de Ministerul Apărării Naționale și de forțele armate străine pe teritoriul României (PL-x 467/18.10.2021);

  • Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/2021 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor privind găzduirea, organizarea și finanțarea Conferinței Plenipotențiarilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (București, România, 26 septembrie-14 octombrie 2022), semnat la Geneva la 30 iunie 2021 (PL-x 306/18.08.2021);

  • Decret privind eliberarea din funcția de judecător a domnului Adrian-Petru Ciachir, președinte al Secției a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale la Tribunalul Arad – pensionare, la data de 7 decembrie 2021.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual