Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, acuză ACL că a cumpărat voturi. Într-o conferință de presă susținută miercuri, acesta a mai declarat că, prin "scrisori otrăvite", Iohannis și echipa sa au folosit DNA în campanie.
"Aseară, la Realitatea TV, Iohannis a spus că nu a recurs la acțiuni murdare în campanie, dar iată cele mai abjecte acțiuni: 1. un caz de mită electorală foarte clar; 2. cum înțelege Iohannis și echipa sa să folosească DNA în campanie. Vă voi prezenta un film în care apar cetățeni care dau bani unor alegători care ies din secția de votare. Știu exact ce au de făcut. Sunt cunoscuți ca persoane apropiate celor din ACL. Am făcut cerere la Politie, sunt convins că informațiile au ajuns la Poliție, instituțiile statului sunt în măsură să facă cercetări și să stabilească vinovații. Acțiunea se desfășura în fața unei secții de votare din Alexandria. Asta e România lucrului bine furat a lui Klaus Iohannis", a declarat Liviu Dragnea, într-o conferință de presă.
"A doua acțiune- în aceste zile, primarii PSD și chiar cei UNPR primesc scrisori otrăvite expediate în mod cert de la centrul de campanie, dar nu din București, al lui Iohannis, o mârșăvie ordinară care implică mai multe infracțiuni din Codul Penal. Primesc o așa-zisă copie a unei plângeri penale către DNA, adresată lui Kovesi, de catre o fundație, Acta non verba. Există o asociatie, dar nu fundație, asociația a fost contactată și ne-a spus ca nu e implicată. E o plângere penală nesemnată adresata DNA. Aceasta actiune e facuta cu scopul de a intimida primarii nostri. Cel mai grav e ca autorii actiunii din echipa Klaus Iohannis au târât în această operațiune mizerabilă DNA si numele lui Kovesi. Sunt folosite pentru a intimida in scopul obținerii unui avantaj electoral pentru Iohannis. În opinia juriștilor noștri, se pare că au fost comise mai multe infracțiuni cuprinse în Codul Penal. Acesta e respectul lui Klaus Iohannis pentru justiție. (...) Pe toate plicurile e ștampila de expeditor de la Cluj-Napoca", a mai spus Dragnea.
Reamintim că Liviu Dragnea a fost trimis în judecată în dosarul privind referendumul din 2012 fiind acuzat că, în calitate de președinte al CJ Teleorman, și-ar fi folosit autoritatea și influența pentru a obține o prezență de minimum 60 la sută la vot, care să garanteze validarea scrutinului.
Liviu Dragnea este acuzat, în dosarul în care a fost trimis în judecată, că a coordonat un sistem informatic complex, prin care erau transmise mesaje, ordine și recomandări de fraudă la referendum către coordonatorii județeni de campanie, primari și activiști de partid, potrivit DNA.