Diagnostic șocant în procesul morții lui Diego Maradona: starul suferea de tulburare bipolară și personalitate narcisistă

Diego Maradona
Noi detalii apar în procesul privind moartea lui Diego Maradona. Un specialist în adicții, audiat în fața instanței, a vorbit pentru prima dată public despre posibile tulburări psihice de care ar fi suferit fostul mare fotbalist.
Declarațiile vin în contextul în care mai mulți membri ai echipei medicale sunt judecați pentru presupuse neglijențe în îngrijirea sa, în ultimele luni de viață. În fața tribunalului din San Isidro, specialistul în adicții Carlos Diaz a afirmat că, pe lângă dependențele cunoscute, Maradona ar fi suferit și de tulburare bipolară, dar și de tulburare de personalitate narcisistă.
Potrivit acestuia, ar fi fost vorba despre trei afecțiuni cronice, care necesitau tratament pe termen lung: dependența de substanțe, alături de cele două tulburări psihice. Este prima dată când astfel de diagnostice sunt menționate public în cadrul acestui caz.
Legătura dintre succes, dependență și dificultatea de a gestiona frustrările
Psihologul a explicat că dependențele lui Maradona ar fi fost strâns legate de cariera sa sportivă și de modul în care reacționa în fața presiunii. Potrivit declarațiilor din instanță, fostul fotbalist avea dificultăți în a gestiona frustrările, ceea ce ar fi contribuit la comportamentele sale adictive.
Specialistul a mai spus că, în ultima lună de viață, Maradona ar fi arătat o dorință reală de a renunța la consumul de alcool și substanțe. Diego Maradona a murit pe 25 noiembrie 2020, la vârsta de 60 de ani, în urma unui stop cardiorespirator, asociat cu un edem pulmonar, conform presei internaționale.
Se afla într-o locuință închiriată, unde era monitorizat medical, după o intervenție neurochirurgicală care decursese fără complicații. Un aspect important subliniat în proces este faptul că analizele toxicologice nu au indicat prezența drogurilor sau a alcoolului în organism în momentul decesului.
În acest dosar sunt judecați șapte profesioniști din domeniul medical, acuzați că nu ar fi asigurat îngrijirea adecvată. Aceștia neagă orice responsabilitate și susțin că decesul a avut cauze naturale. În același timp, fiecare invocă limitele propriului rol în echipa care îl îngrijea pe fostul fotbalist. Dacă vor fi găsiți vinovați, riscă pedepse cuprinse între 8 și 25 de ani de închisoare. Procesul este în desfășurare și ar putea continua până în luna iulie.
Citește și:
- 14:52 - Bolojan anunță accelerarea absorbției fondurilor europene. Guvernul adoptă luni o OUG cu plăți rapide și credite pentru autorități locale
- 14:51 - Zodiile inflluentata de luna Plină din această perioadă, începând cu data de 1 mai. Planul profesional se va reconfigura
- 14:46 - Tragedie în Capitală. Fiul unui medic cunoscut și-a dat foc chiar în clinica tatălui său
- 14:31 - Aglomerație în creștere pe drumurile spre litoral: unde se înregistrează cel mai intens trafic
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














