Actual· 4 min citire

Ucraina nu se lasă și atacă rafinăria Tuapse pentru a patra oară în două săptămâni

1 mai 2026, 13:47
Actualizat: 1 mai 2026, 13:47
Foto: Profimedia

Foto: Profimedia

Articol scris de Realitatea.NET
Sursă: Agerpres

Ucraina a atacat vineri pentru a patra oară rafinăria Tuapse, situată în terminalul portuar al acestui oraș de la Marea Neagră, provocând un incendiu la mai puțin de 24 de ore după ce pompierii au stins flăcările declanșate de atacul de marți, informează agențiile de presă internaționale.

''În urma atacului cu drone al regimului de la Kiev, a izbucnit un incendiu la terminalul portuar Tuapse'', au relatat autoritățile locale pe Telegram.

Acestea au adăugat că incidentul nu a provocat victime și că serviciile de urgență acționează la fața locului.

''La stingerea incendiului participă 128 de persoane și 41 de autospeciale de pompieri, între care echipe din cadrul Ministerului Situațiilor de Urgență din Rusia'', au declarat acestea.

Potrivit canalului ucrainean Telegram Exilenova+, atacul a avariat un rezervor de stocare a combustibilului, informație care nu a fost confirmată de alte mass-media.

Între timp, canalul Kedr a indicat că țițeiul este depozitat la terminalul maritim înainte de a fi transportat.

În urma atacului, conform relatărilor de pe rețelele de socializare, nori mari de fum negru s-au ridicat deasupra orașului.

Rusia ripostează

Pe de altă parte, Ministerul Apărării rus a anunțat vineri doborârea a 141 de drone ucrainene în opt regiuni și deasupra Mărilor Negre și Azov. Cu toate acestea, apărarea antiaeriană a fost din nou neputincioasă împotriva atacurilor din Tuapse, remarcă dpa, care amintește că atacurile precedente au provocat pagube serioase și că majoritatea rezervoarelor au ars, iar infrastructura pentru transferul petrolului către nave a fost, de asemenea, avariată.

Atacul de vineri este al patrulea de la mijlocul lunii aprilie. Celelalte trei au avut loc pe 16, 20 și 28 aprilie, precizează EFE.

Situația l-a obligat pe președintele rus Vladimir Putin să intervină și să-l trimită rapid pe ministrul pentru situații de urgență, Aleksandr Kurenkov, în regiunea Krasnodar pentru a monitoriza direct situația.

Deversare de petrol în Marea Neagră

Atacurile repetate ucrainene nu numai că au avariat instalația, dar au provocat și o deversare majoră de petrol în Marea Neagră, care se întinde pe o lungime de peste 10 kilometri și amenință să devină o catastrofă ecologică.

Situația de mediu din oraș s-a deteriorat, cu căderi de ploi contaminate cu petrol, cu concentrații mari de cenușă în aer și niveluri de xilen și benzen ce depășesc de două până la trei ori limitele permise.

Rusia a atacat și ea din nou Ucraina cu drone în timpul nopții.

Potrivit Reuters, în Odesa, un apartament a fost distrus, iar acoperișul a luat foc în urma unor atacuri asupra unei clădiri cu 16 etaje. Într-un alt bloc înalt, incendiul a cuprins etajul 12, au declarat serviciile de urgență.

Două persoane au fost rănite, a raportat agenția ucraineană de protecție civilă. Douăzeci și cinci de persoane, inclusiv doi copii, primesc sprijin psihologic în urma șocului provocat de atacuri, scrie dpa.

Porturile ucrainene, atacate

Autoritatea portuară maritimă din Ucraina a declarat că porturile din centrul metropolitan Odesa și de pe fluviul Dunăre au fost atacate și că aceste atacuri au provocat daune instalațiilor de acostare și depozitare și au declanșat incendii locale, care au fost imediat ținute sub control.

Porturile continuă să funcționeze, a adăugat autoritatea ucraineană.

Totodată, Forțele Aeriene Ucrainene au raportat că Rusia a lansat 210 vehicule aeriene fără pilot (UAV) de diferite tipuri, între care Shahed, Gerbera, Italma și altele, începând de joi, ora locală 17:45. Forțele de apărare ucrainene au reușit să doboare sau să neutralizeze 190 dintre aceste drone până vineri, ora locală 8:00, în nordul, sudul și estul țării.

Dronele, dintre care aproximativ 140 erau Shahed, au fost lansate din regiunile ruse Kursk, Șatalovo, Oriol, Milerovo și Primorsko-Ahtarsk; din Gvardiiske, în peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Rusia în 2014; și din teritoriul ocupat din Donețk, potrivit comunicatului publicat pe Telegram.

Forțele Aeriene Ucrainene au raportat 20 de impacturi de drone în 14 locuri, precum și căderea de fragmente din vehicule aeriene doborâte în zece locuri.

În fine, guvernatorul din Belgorod, Viaceslav Gladkov, a declarat că doi adolescenți au murit vineri în această regiune rusă de frontieră după ce motocicleta pe care o conduceau a fost lovită de o dronă ucraineană.

''O tragedie în districtul Volokonovski. O dronă aparținând Forțelor Armate Ucrainene a atacat deliberat o motocicletă pe care se aflau doi tineri, în vârstă de 18 și 15 ani. Tinerii au murit pe loc din cauza rănilor suferite'', a relatat el pe canalul său de Telegram.

Regiunile de frontieră rusești Briansk, Belgorod și Kursk sunt supuse atacurilor zilnice atât ale dronelor ucrainene cu rază lungă de acțiune, cât și ale vehiculelor aeriene cu rază scurtă de acțiune, cum ar fi drona FVP, care provoacă victime în rândul populației civile.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual