Surse apropiate investigației susțin că, în seara premergătoare decesului, doctorița și-ar fi administrat un amestec de trei substanțe, printre care se afla și un anestezic puternic. Potrivit acelorași surse, combinația respectivă este extrem de periculoasă, deoarece afectează centrul respirator și duce la o oprire rapidă a funcțiilor vitale.
O moarte similară cu cea a lui Michael Jackson
Aceleași surse afirmă că reacția organismului la acel amestec letal este identică cu cea observată în cazul cântărețului Michael Jackson. Efectul ar fi fost aproape instantaneu. Doctorița Ștefania Szabo a fost descoperită fără viață, în poziția șezând, ceea ce sugerează că decesul s-a produs imediat după administrarea substanțelor.
Anchetă extinsă la mai multe secții ale Spitalului Județean
Procurorii au decis să extindă cercetările către cele două secții ale Spitalului Județean unde se utilizează anestezicul menționat – Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) și Unitatea de Primiri Urgențe (UPU). Acestea sunt singurele compartimente, în afara farmaciei spitalului, care dețin substanța pe stoc.
În cursul zilei de astăzi, anchetatorii au convocat la audieri întregul personal medical care a asigurat garda de noapte la Secția de Chirurgie. Se verifică proveniența substanțelor, modul în care au fost obținute și dacă există nereguli privind accesul la acestea.
Ipoteze analizate de anchetatori
În timp ce procurorii încearcă să stabilească exact ce s-a întâmplat în ultimele ore din viața medicului, colegii doctoriței vorbesc despre stresul accentuat și epuizarea provocată de programul solicitant. Cu toate acestea, ancheta nu exclude nicio variantă și continuă să exploreze toate posibilitățile legate de circumstanțele morții Ștefaniei Szabo.
Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Buzău, găsit MORT în camera de gardă
Ultimele apariții publice – un discurs care a stârnit îngrijorare
Cu doar o zi înainte de tragedie, dr. Szabo a participat la inaugurarea noii secții de pneumologie a spitalului, unde a vorbit în fața jurnaliștilor. În imaginile de la eveniment, Ștefania Szabo apare zâmbitoare, calmă și elegantă, însă observatorii atenți au remarcat că avea mici dificultăți de exprimare și făcea pauze dese între fraze.
Discursul ei a vizat cazul bebelușului de două luni, care a stârnit recent controverse la Pediatria Buzău. Cu tact și răbdare, medicul a explicat situația și a răspuns întrebărilor jurnaliștilor:
„Aici pot să vă răspund eu. Conducerea Spitalului Județean a avut o discuție cu toți medicii din secția de Pediatrie. (...) Pacienta a fost internată rapid, i s-au administrat tratamentele corespunzătoare, iar consultul de neurologie pediatrică urma să aibă loc la București”, declara, cu doar 24 de ore înainte de a muri, Ștefania Szabo.
În ciuda zâmbetului său calm, apropiații spun că oboseala o măcina și că stresul profesional ajunsese la cote alarmante.