De ce nu ne putem gâdila singuri. Ce spun cercetătorii despre mecanismul creierului

Potrivit lui George van Doorn, studiul acestui fenomen duce către întrebări mult mai profunde despre conștiință și autocunoaștere. „Ne duce către întrebări mai mari despre conștiință și autocunoaștere, despre cine suntem”, explică specialistul de la Monash University.

Cum a început cercetarea

Una dintre primele cercetătoare care au studiat acest fenomen a fost Sarah-Jayne Blakemore, de la University College London. Ea a analizat diferența dintre momentele în care o persoană este gâdilată de altcineva și cele în care încearcă să se gâdile singură. Rezultatele au arătat că, atunci când ne mișcăm corpul, creierul anticipează deja senzațiile care urmează să apară.

„Cerebelul poate prezice senzațiile atunci când mișcarea ta le produce, dar nu și atunci când sunt produse de altcineva. Când încerci să te gâdili singur, cerebelul prezice senzația, iar această predicție este folosită pentru a reduce răspunsul altor zone ale creierului.”

Cu alte cuvinte, creierul „știe” deja ce urmează să simtă și diminuează reacția înainte ca senzația să apară complet.

Ce se întâmplă în creier în timpul gâdilatului

Cercetătorii spun că două zone importante ale creierului sunt implicate în această experiență:

• cortexul somatosenzorial, care procesează atingerea;

• cortexul cingulat anterior, responsabil de partea emoțională și de senzația de plăcere.

Studiile au arătat că aceste regiuni sunt mai puțin active atunci când o persoană încearcă să se gâdile singură. Din acest motiv, senzația nu este percepută la fel de intens și nici nu provoacă aceeași reacție de râs. Pentru a înțelege mai bine fenomenul, cercetătorii au realizat mai multe experimente. În unele dintre ele, participanții foloseau un dispozitiv care producea senzația de gâdilat în palmă, fie instantaneu, fie cu o întârziere de aproximativ 200 de milisecunde.

Rezultatul a fost interesant: cu cât întârzierea era mai mare, cu atât senzația devenea mai puternică. Acest lucru arată că nu atingerea în sine este cea mai importantă, ci diferența dintre ceea ce creierul se așteaptă să se întâmple și ceea ce se întâmplă efectiv. Au existat și teste mai complexe. În unele experimente, cercetătorii au folosit stimulare magnetică pentru ca mișcările unei persoane să pară realizate de altcineva. Alte studii au creat iluzii de tip „ieșire din corp”, în care participanții aveau impresia că văd corpul altcuiva ca fiind propriul lor corp. Chiar și așa, rezultatul a rămas același.

„Nu contează dacă îți schimbi corpul cu altul: nu te poți gâdila singur cu propriile mișcări”, a concluzionat George van Doorn.

Cercetătorii spun că fenomenul se păstrează inclusiv în visele lucide, adică acele vise în care oamenii sunt conștienți că visează și își pot controla acțiunile. Chiar și atunci, încercările de a se gâdila singuri sau de a fi gâdilați de personaje din vis nu produc reacția normală. Acest lucru sugerează că mecanismul este foarte profund integrat în modul în care creierul construiește percepția realității.

Ce legătură are cu inteligența artificială

Dincolo de partea amuzantă a subiectului, cercetătorii spun că aceste studii pot avea aplicații importante în neuroștiință și chiar în dezvoltarea inteligenței artificiale. Capacitatea de a face diferența între propriile acțiuni și cele externe este esențială pentru conștiința de sine. Atunci când acest mecanism funcționează defectuos, pot apărea probleme în percepția realității. Specialiștii spun că unele persoane cu Schizofrenie pot avea dificultăți în a distinge între acțiunile proprii și cele venite din exterior.

În același timp, cercetătorii cred că aceste mecanisme ar putea ajuta și la dezvoltarea unor sisteme de inteligență artificială mai avansate, capabile să înțeleagă diferența dintre propriile acțiuni și mediul din jur.