Actual· 2 min citire

Cumnata lui Băsescu, TERORIZATĂ: A existat o presiune extraordinară din partea familiei lui BERCEA

Cumnata lui Băsescu, TERORIZATĂ: A existat o presiune extraordinară din partea familiei lui BERCEA

Cumnata lui Băsescu, TERORIZATĂ: A existat o presiune extraordinară din partea familiei lui BERCEA

Publicat21 iun. 2014, 08:13
Actualizat21 iun. 2014, 08:25
SursăREALITATEA TV

Cumnata președintelui României face dezvăluiri incredibile! A existat o presiune imensă, cu vizite în miez de noapte, din partea familiei lui Bercea Mondial, a declarat Doinița Băsescu. Cu lacrimi în ochi, femeia a susținut că soțul ei este nevinovat și că îl va aștepta acasă, la Constanța.

"Mă doare foarte tare că lumea nu îl cunoaște și îl prezintă așa cum își imaginează. Ce se întâmplă este un lucru pe care nu îl merităm. Vreau să vă spun că soțul meu este cinstit și corect și nu ar face niciodată lucrurile care i se reproșează acum", a spus Doinița Băsescu.

Doinița Băsescu a comentat și declarațiile președintelui, în care spunea că între fratele său și consolidarea justiției alege justiția.

"Vă spun cu mâna pe inimă că întotdeauna am simțit responsabilitatea aceasta. Este o onoare să fim fratele, respectiv, cumnata președintelui. Dar, este greu să fii cumnată de președinte. E foarte greu să fii frate de președinte. Am vrut să nu ne ia valul, să fim așa cum suntem noi, oameni normali", a mai spus aceasta.

Soția fratelui președintelui a mai spus că nu a vorbit la telefon, zilele acestea, cu șeful statului. "Nu am vorbit și să știți că nici nu era obișnuința noastră de a vorbi la telefon."

Doinița Băsescu a povestit că asupra soțului ei a fost exercitată o presiune puternică din partea familiei lui Bercea.

"A existat o presiune extraordinară din partea lor, cu venit noaptea pe sub garduri. Sunau la interfon de-mi sărea inima. Și mă întrebam ce vor, că nu cred că-i era dor lu’ aia mică de noi!? Atunci când a venit Sandu Anghel cu cunoștința soțului meu să boteze, soțul meu nu a fost prea încântat", spune Doinița Băsescu.

Cumnata președintelui s-a arătat indignată de reacția familiei lui Bercea Mondial, atunci când soțul ei a fost reținut.

"Imaginile în care ei se bucură mă cutremură. Eu nu pot să mă bucur pentru răul nimănui. Să știți că le-am acordat respect, i-am primit în casa noastră, am botezat, niciodată nu i-am înjosit", a spus aceasta.

Cu ochii în lacrimi, Doinița Băsescu a mai spus că își va aștepta soțul acasă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual