Un post de personal auxiliar la Spitalul Județean de Urgență Ploiești se cumpăra cu o șpagă care ajungea la mii de euro. Și amatori erau, pentru că în târg se auzise că „pe secția COVID se fac bani frumoși“. Membrii rețelei aveau și un cod pentru euro: „un kilogram de brânză“ sau „un buchet de flori“.
Ancheta procurorilor prahoveni privind angajările în cel mai mare spital din județ a scos la iveală comerțul cu locuri de muncă vândute ca la piață. Oricine dorea să se angajeze pe un post de infirmier, brancardier sau îngrijitor negocia ca la târg șpaga pe care trebuia să o dea intermediarilor și în cele din urmă șefei Serviciului Resurse Umane.
Conform actului de acuzare al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, instituție care a instrumentat acest dosar, o persoană ajungea să dea 2.000 de euro dacă își dorea neapărat să lucreze pentru un post de personal auxiliar în Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Se dusese zvonul în județ că „pe secția COVID se fac bani frumoși“, astfel că miile de euro erau mai degrabă o investiție bună.
În toamna acestui an, Spitalul Județean de Urgență Ploiești se pregătea pentru valul patru al pandemiei. Pentru că se preconiza un număr foarte mare de internări, spitalul avea nevoie de forță de muncă specializată, dar de care angajații cu experiență din unitatea medicală fugeau de teama bolii, scrie adevarul.ro. Informația că se fac angajări la Județean nu a fost făcută publică pe site-ul spitalului, posturile, peste 30, fiind împărțite, pe bani, de către o mână de oameni coordonați de șefa Serviciului Resurse Umane din Spitalul Județean de Urgență Ploiești, Florica Preda, arată procurorii.
Patru oameni, Florin Tomis Matei – brancardier, Sebastian Pancu – instalator, Ecaterina Crăciun – îngrijitoare și Mirabela Dumitrașcu – îngrijitoare au dezvoltat împreună o rețea de racolare printre cunoscuți. Se căutau oameni în putere dornici ”să se bage” pe secția de COVID. Amatorii nu au fost deloc puțini, atrași de mirajul unor sporuri salariale, astfel că nivelul șpăgilor contra angajare a crescut enorm, până la câteva mii de euro de persoană.
Cei patru dezvoltaseră inclusiv un limbaj codat în timpul negocierilor pentru angajare purtate la telefon. Femeile care doreau să se angajeze ca infirmiere sau îngrijitoare erau sfătuite să vină cu „brânza“ în parcarea spitalului, de unde erau preluate și conduse în clădirea administrativă unde erau așteptate de șefa Serviciului Resurse Umane, care era, culmea, persoana care primea cel mai puțin din toată această tranzacție: doar 500 din cei 2.000 de euro.
„C.E: Da, mă, el vine acolea, i-a dat brânza, la revedere. Am plecat...
B.E: Da, mă...
C.E: N-avem nicio treabă!. Voi i-i dați, nu mi-i dați mie! Voi i-i dați lui, ne întâlnim acolo.
B.E: E, ce, nu puteam să ți-i dau ție să i-i dai, da...
C.E: Nu, nu, nu, nu tu trebuie să vii să vorbești!
B.E: Când i-a dat brânza lui fata aia, știi... aia... zic, Doamne! S-a întors, zice, "Hai, du-te la ușă!". Băi, deci m-am luminat la față, crede-mă!”
Aceasta este doar o mică parte din discuțiile telefonice interceptate de către procurori. Deseori, în discuțiile dintre intermediarii angajărilor în Județean și viitorii angajați apar aceste termene codate „kilograme de brânză” și „buchete de flori”, cu referire la necesitatea unei cadou în bani care trebuia să ajungă, o parte la șefa de la Resurse Umane și restul - la intermediari.
De altfel, procurorii rețin în actul de acuzare că acest limbaj codat a creat chiar confuzii în rândul protagoniștilor, apărând momente când oamenii nu înțelegeau despre ce este vorba și ce trebuie să aducă.
„Cu o zi înainte de întâlnirea stabilită, Pancu Sebu îi transmite lui Matei Tomis aspectele discutate cu Crăciun Ecaterina, făcând referire la 8 kilograme de brânză, ceea ce stârnește inițial nedumerirea interlocutoriului care își dă seama repede de intenția lui Sebi de a evita discuțiile despre bani prin intermediul telefonului”, potrivit procurorilor.
În ziua în care a mers să discute despre angajarea în spital, Elena Bercu a fost surprinsă de către anchetatori intrând în curtea spitalului având în mână „o sacoșă mică de hârtie ce a fost plasată funcționarei Preda Florica, sacoșă în care nu puteau încăpea 8 kilograme de brânză și raportat la ansamblul convirbirilor telefonice de cei implicați, este evident că referirile la 8 kilograme brânză vizează în fapt 800 de euro pretinși numitei Bercu Elena”, arată anchetatorii.