Consiliul Superior al Magistraturii transmite că „este esențial” ca orice demers privind modificarea Statutului magistraților să fie discutat cu implicarea efectivă a reprezentanților autorității judecătorești, pentru a asigura respectarea independenței justiției – o garanție fundamentală a statului de drept. Reacția vine la scurt timp după ce premierul Ilie Bolojan a recunoscut că nu a respectat termenul legal de 30 de zile pentru obținerea avizului CSM, motiv pentru care Curtea Constituțională a respins proiectul privind pensiile magistraților.
„La data de 24 octombrie 2025, la invitația președintelui Camerei Deputaților, președintele Consiliului Superior al Magistraturii a participat împreună cu președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la o întâlnire organizată la sediul Parlamentului României, la care au luat parte și reprezentanți ai puterii executive. Este esențial ca aspectele care privesc statutul magistraților să fie discutate cu implicarea efectivă a reprezentanților autorității judecătorești, astfel încât orice demers în acest sens să respecte independența justiției, garanție esențială a statului de drept”, au transmis, vineri, reprezentanții CSM, într-un comunicat de presă.
Potrivit acestora, „dezbaterile referitoare la statutul judecătorilor și procurorilor trebuie să fie în acord cu principiile constituționale care guvernează activitatea sistemului judiciar”.
„Independența justiției, predictibilitatea și stabilitatea cadrului normativ, adoptarea unei reglementări echitabile, care să țină cont de rolul justiției într-un stat democratic, precum și de realitățile sistemului judiciar, elaborată în condiții care să nu transforme corpul profesional al magistraților într-o țintă de presiune publică, trebuie să fie liniile directoare ale oricărui dialog interinstituțional onest, pe care de altfel Consiliul l-a solicitat în mod constant”, mai arată în comunicatul de presă.
Consiliul Superior al Magistraturii reafirmă „responsabilitatea magistraturii față de societate, dar și necesitatea unui discurs public echilibrat al tuturor factorilor implicați, în legătură cu puterea judecătorească, astfel încât să fie evitate stigmatizarea corpului profesional al judecătorilor și procurorilor, precum și consecințele nefaste pe care astfel de abordări le au în privința încrederii publicului în sistemul judiciar”.
Comunicatul vine la scurt timp după ce premierul Ilie Bolojan a explicat, în cadrul unei emisiuni TV, că Executivul nu a așteptat cele 30 de zile prevăzute pentru avizul CSM pe proiectul privind pensiile magistraților, considerând că 10 zile a fost un interval de timp „rezonabil”. Declarația pare să confirme speculațiile potrivit cărora pe Bolojan nu l-a interesat ce spune legea, ci s-ar fi bazat pe o promisiune că proiectul „trece oricum”.
Curtea Constituțională a admis, în 20 octombrie, obiecția de neconstituționalitate a ICCJ față de Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, prin care era limitat nivelul pensiilor magistraților și creștea vârsta de pensionare a acestora, a anunțat instituția.
Judecătorii Curții Constituționale au motivat, luni seară, decizia de admitere, în integralitate, a obiecției privind pensiile de serviciu prin „lipsa avizului CSM coroborat cu neașteptarea curgerii” de către Guvern a întregului termen de 30 de zile necesar obținerii acestuia”. Șeful Guvernului a afirmat că a așteptat 9-10 zile și a considerat că este un interval de timp „rezonabil”.
Ilie Bolojan a anunțat că reforma pensiilor magistraților rămâne un obiectiv ferm pentru Guvern.