Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) va avea în 2026 un buget de aproape 27,7 miliarde de lei. Anunțul a fost făcut de ministrul Florin Barbu care a precizat că una dintre prioritățile instituției este crearea unui mecanism financiar prin care fermierii să poată accesa credite cu dobânzi reduse, mult sub nivelul pieței.
Ministrul Agriculturii a explicat că instituția are un buget de 26,3 miliarde de lei, dar și sume extrabugetare de aproape 1 miliard, bugetul MADR fiind de apriximativ 27,7 miliarde de lei.
Potrivit oficialului, una dintre prioritățile pentru perioada următoare este crearea unui mecanism financiar prin care fermierii să poată accesa credite cu dobânzi reduse, mult sub nivelul pieței.
Astfel, agricultorii ar putea beneficia de împrumuturi cu dobânzi fixe între 1,5% și 2%, în timp ce statul ar urma să suporte costurile legate de ROBOR și de garanțiile necesare.
”Sigur, în perioada următoare, vreau să creionez niște instrumente financiare, atât pe fonduri europene, cât și pe bugetul de stat, pentru că aceste sume pe care le avem în extra-buget, care nu fac parte din bugetul consolidat al statului român, și vorbim de aproape 1 miliard de lei, Ministerul Agriculturii vrea să creeze un mecanism financiar prin care să dăm credite fermierilor cu o dobândă fixă între 1,5% și 2%, iar ROBOR-ul și toate garanțiile să fie plătite de MADR prin acest mecanism financiar”, a explicat Florin Barbu, la AGRO TV.
În plus, el a ținut să precizeze faptul că pentru implementarea acestui sistem, Ministerul Agriculturii va avea discuții atât cu sistemul bancar, cât și cu Banca Națională a României, pentru a identifica soluții prin care creditele să fie accesibile pentru fermieri.
”O să am discuții și cu sistemul bancar și, bineînțeles, deja am transmis și sper să am o întâlnire și la Banca Națională a României, astfel încât tot ceea ce înseamnă provizioane pe care sistemul bancar le are în România, să le transformăm în aceste credite prin care noi venim cu garanții și cu plata ROBOR-ului pentru fermierii români”, a precizat șeful MADR.