Peste 200 de reclamații au fost înregistrate la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor de la participanți la concertul lui Robbie Williams, ANPC urmând să-i sancționeze pe organizatori cu amenda maximă.
Printre principalele aspecte reclamate la ANPC a fost faptul că spectatorii nu au avut acces la standurile cu băuturi răcoritoare.
"Apa le-a fost oprită la intrare, ca la orice concert, dar dacă organizatorii știau că n-au capacitate să facă față la 64.000 de oameni, nu trebuiau să facă lucrul acesta. E bătaie de joc și lipsă de respect pe față", a declarat joi, Marius Dunca, președintele instituției, citat de Mediafax.
Marius Dunca a precizat că, printre aspectele sesizate, s-a numărat și faptul că ambulanțele nu ar fi putut avea acces în cazul unui accident în rândul spectatorilor.
Președintele ANPC a mai spus că cei care au depus bani pe cardul pentru băuturi și nu le-au putut achiziționa vor primi acești bani înapoi, iar pentru organizatori, D&D East Entertainment, se va stabili un cuantum maxim al amenzii prevăzute de lege.
Dunca a precizat că trebuie văzut câte articole din legislație au încălcat organizatorii, pentru a se stabili cuantumul amenzii. El a estimat că ANPC va da o sancțiune cel mai târziu marți 28 iulie.
"Lipsa de organizare și de respect se va simți în buzunarul lor", a mai spus Dunca.
Robbie Williams a susținut, în 17 iulie, primul său concert în România. Peste 60.000 de spectatori au participat la concertul susținut de Robbie Williams în Piața Constituției din București, care a făcut parte din turneul internațional "Let Me Entertain You", ce se desfășoară în peste 10 țări.
După show, numeroși spectatori au scris pe rețelele de socializare că nu au reușit să-și achiziționeze băuturi alcoolice și răcoritoare din cauza cozilor mari care se formaseră la punctele de vânzare amenajate în spațiul în care a avut loc concertul.