Actual· 2 min citire

Circulația tramvaielor pe linia 41 va fi reluată mai devreme decât se prognozase inițial

Circulația tramvaielor pe linia 41 va fi reluată mai devreme decât se prognozase inițial

Circulația tramvaielor pe linia 41 va fi reluată mai devreme decât se prognozase inițial

Publicat20 aug. 2025, 15:53
Actualizat20 aug. 2025, 16:02

După ce la 1 august Societatea de Transport București (STB) a anunțat suspendarea circulației tramvaielor pe linia 41, o rută extrem de circulată din Capitală, bucureștenii primesc acum o veste bună. Tramvaiele vor reveni în circulație mai devreme decât era prevăzut inițial, oferind din nou o legătură directă și rapidă între terminalul Ghencea și Piața Presei.

Circulația tramvaielor pe linia 41 va fi reluată din 23 august, în urma finalizării lucrărilor de infrastructură din intersecția Bulevardul Ghencea cu strada Constantin Titel Petrescu, a anunțat, miercuri, Societatea de Transport București (STB).

„Revenirea tramvaiului pe traseu la această dată a fost posibilă prin eforturile angajaților STB, care au reușit să finalizeze lucrările mai devreme decât termenul anunțat inițial (1 septembrie), astfel încât călătorii să beneficieze din nou de o conexiune directă și rapidă pe una dintre cele mai importante linii ale Capitalei. Tramvaiul 41 asigură legătura între terminalul Ghencea și Piața Presei”, se arată într-un comunicat al STB.

Pentru perioada în care tramvaiul 41 a fost suspendat, STB a introdus liniile navetă 641 și 643, pentru a prelua fluxul de călători și a asigura transportul între cele două capete de linie. Acestea vor fi desființate începând cu data de 23 august, odată cu reluarea circulației tramvaielor pe traseu.

Linia 41 este una dintre cele mai aglomerate din București, transportând zilnic aproximativ 150.000 de călători. Reluarea tramvaiului va facilita accesul rapid pe traseu, evitând aglomerația și oferind o alternativă eficientă de deplasare pentru locuitorii din zona Ghencea până în centrul Capitalei.

Scene șocante în Reșița: Două minore, bătute ziua în amiaza mare în stația de tramvai, în timp ce oamenii din jur privesc nepăsători

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News