Stima de sine are mai multe componente şi chiar dacă, în general, noi ne autoevaluam pozitiv, există şi momente când, în urma diverselor situaţii de viaţă, ne putem simţi fie incapabili, fie lipsiţi de valoare sau putem evalua favorabil anumite aspecte ale personalităţii noastre şi nefavorabil altele. Însă, chiar dacă există perioade în care ea fluctuează în urma diverselor experienţe de viaţă, stima de sine rămâne în cea mai mare parte stabilă pe parcursul întregii vieţi.
Nevoia de afirmare şi nevoia de aprobare sunt într-o relaţie invers proporţională: cu cât ne dorim mai mult aprobarea, like-urile celorlalţi, cu atât mai greu reuşim să ne urmărim aspiraţiile, convingerile, valorile sau opţiunile de viaţă, adică să ne respectăm şi să fim noi înşine. Devine până la urmă o chestiune de alegere: ce ne dorim, să ieşim din zona noastră de confort riscând să fim dezaprobaţi pentru ceea ce suntem sau, dimpotrivă, să stăm prizonieri în spatele măştilor, de frică de a nu pierde iubirea şi aprobarea celor din jur? Până la urmă, vrem să fim iubiţi pentru ceea ce suntem, nu?
Pentru a reuşi să fim noi înşine, plini de încredere, trebuie ca, mai întâi, să depăşim frica de a nu greşi, de a nu rata. Putem face efortul şi sacrificiul larvei de a deveni fluture, totul este să uităm de frici. Când eşti larvă, nu străluceşti însă te bucuri de intimitate, eşti ferit de eşec si de priviri indiscrete (dar, atenţie, adesea şi de iubire, pentru că nimeni nu te vede aşa cum eşti cu adevărat). Să fii fluture însă, să ieşi la lumină, presupune curaj - să te laşi văzut la adevărata ta valoare, cu admiraţie sau, dimpotrivă, cu invidie, să rişti să îţi confirmi valoarea sau, dimpotrivă, să dai piept cu eşecul, şi toate astea în văzul tuturor. Dacă eşti ,,fluturele” care are stimă de sine, vei zbura voios, indiferent de situaţie - şi dacă eşti invidiat pentru culorile tale, şi dacă eşti hulit pentru că eşti doar un biet fluture de noapte. Nu atitudinea celor din jur va conta – care dealtfel este întotdeauna schimbătoare –, important va fi modul în care tu îţi vezi ,,aripile”.
Pentru că am citit recent că reţeaua de socializare Facebook a ajuns la 1,59 miliarde de utilizatori la sfârșitul lunii decembrie a anului trecut, ar fi interesant de amintit că există păreri contradictorii (bazate pe studii) în privinţa felului în care această reţea de socializare influenţează stima de sine a utilizatorilor. Deşi sunt unele cercetări care concluzionează că Facebook poate avea un rol pozitiv, de creştere a stimei de sine, sunt în egală măsură şi studii care demonstrază contrariul.
Alex Jordan de la Stanford University a condus un studiu publicat în Personality and Social Psychology Bulletin asupra a 80 de utilizatori ai Facebook-ului, concentrându-se asupra numărului de experienţe negative şi pozitive pe care aceştia le-au experimentat. Cercetătorii au constatat că aceştia au supraestimat în mod consecvent numărul lucrurilor distractive pe care le făceau prietenii lor, subestimând în acelaşi timp experienţele negative sau nefericite ale aceloraşi prieteni. S-a tras concluzia că Facebook-ul poate înrăutăţi tendinţa de a crede că toţi ceilalţi se distrează mai bine decât o facem noi. ,,Simbolizând latura cea mai spirituală, mai veselă, cea mai concentrată versiune a vieţii unor persoane şi iniţiind comparaţii constante în care tindem să ieşim în pierdere, Facebook pare a exploata călcâiul lui Ahile al naturii umane. Iar femeile par a fi în special vulnerabile la a ţine pasul cu ceea ce ele îşi imaginează a fi fericirea…”, susţine Jordan.
Şi încercarea de a ne compara cu alţii trebuie evitată deoarece mereu va exista cineva mai bun, mai bogat sau mai frumos decât noi. Dacă e să vorbim de competiţie, aceasta ar trebui să fie cu noi înşine. Totuşi, Dilney Goncaleves (IE Business School din Madrid) a coordonat un studiu care aducea argumente referitoare la faptul că tindem să ne judecăm succesul în viaţă prin comparaţie cu alte persoane.
În altă ordine de idei, tolerarea unor situaţii abuzive, a unor anturaje sau relaţii nepotrivite pot conduce în timp la deteriorarea gravă a percepţiei în legătură cu cine suntem noi cu adevărat, mergând până la pierderea stimei de sine.
O altă frică ce ne-ar putea ţine în loc ar fi aceea că am putea fi văzuţi în întregime aşa cum suntem, nu numai cu calităţi, ci şi cu defecte. O angoasă atât de des întâlnită, atât de real simţită şi totuşi, atât de ridicolă. Este vreunul dintre noi care să nu aibă defecte? Dacă acceptăm să fim robii unei astfel de frici, iubirea de sine devine astfel o iubire condiţionată. Ne ,,iubim” doar dacă vom fi practic pe placul tuturor. Asta nu se va întâmpla vreodată, nu-i aşa? Un singur exemplu: cât de aproape ne sunt oamenii atunci când reuşim şi cât de puţini mai vedem stânşi în jurul nostru atunci când avem un moment de cădere? Dorinţa de a fi iubit cu orice preţ duce, fără îndoială, la dependenţă şi lipsă de respect faţă de propria persoană. Vei depinde nu doar de părerea celorlalţi şi de sentimentele lor umane schimbătoare dar vei trăi permanent cu frica de a nu fi părăsit.
Dacă busola noastră are drept punct de reper pe cei din jur, atunci nu vom fi niciodată suficient de buni, în concluzie, vom perpetua acest cerc vicios al pierderii stimei de sine, al respectului faţă de noi înşine. Pentru că stima de sine este un concept care trădează o realitate dinamică: noi nu avem pur şi simplu stimă de sine de nicăieri ci o construim treptat, în urma experienţelor de viaţă, a alegerilor pe care le facem iar aceasta stimă de sine nu ar trebui să depindă de ceilalţi. Părerea celorlalţi despre noi, fie ea bună sau rea este o realitate care le aparţine şi îi caracterizează. Depinde de noi să ne respectăm şi să lăsăm celuilalt judecata şi credinţele despre noi.
Acceptaţi-vă, aveţi încredere în voi şi aveţi credinţa că veţi reuşi, pur şi simplu îndrăzniţi!
Psiholog Irina Alexandrescu
