Un cadavru decapitat al unui bărbat a fost găsit, marți dimineața, pe un câmp situat în apropierea localității Brastavățu, județul Olt, polițiștii demarând o anchetă.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, agentul principal Alexandra Dicu, a declarat că trupul a fost descoperit de o persoană care a sunat la 112. Oamenii legii au constatat că respectivul cadavru pare decapitat.
„Am fost sesizați, în această dimineață, prin 112 referitor la această situație. Au fost colegii de la postul de poliție din Brastavățu, au găsit cadavrul care pare decapitat. Cadavrul pare de sex bărbătesc și a fost găsit la ieșirea din localitate, în apropierea unui drum public, pe un câmp”, a declarat Alexandra Dicu, potrivit presei locale.
Polițiștii din Brastavățu au încercuit zona și așteaptă echipa de criminaliști din cadrul IPJ Olt.
„Conform procedurii, colegii ne-au anunțat și așteaptă să vină echipa operativă de la inspectorat pentru efectuarea de cercetări la fața locului”, a mai spus Alexandra Dicu.