Actual· 2 min citire

Bursa de Valori București are un nou președinte. Radu Hanga, ales pentru patru ani

Bursa de Valori București are un nou președinte. Radu Hanga, ales pentru patru ani

Bursa de Valori București are un nou președinte. Radu Hanga, ales pentru patru ani

Scris deEditor
Publicat20 nov. 2019, 14:39
Sursărealitatea.net, BVB

Radu Hanga a fost ales, miercuri, președinte al Bursei de Valori București, pentru următorii patru ani, de către acționarii Bursei, potrivit unor surse de la Adunarea Generală a Acționarilor BVB.

Radu Hanga este președinte al Asociației Administratorilor de Fonduri și fost șef la Banca Transilvania, membru al Consiliului de Administrație al Bursei din august 2017, dar și în boardul SIF Oltenia.

Pentru funcția de președinte al BVB, operatorul pieței de capital de 175 miliarde de lei, au concurat trei dintre cei 12 candidați: Radu Hanga, Dragoș Valentin Neacșu și Dan Viorel Paul.

Dragoș Neacșu, fost CEO al administratorului de investiții Erste, cel mai mare din România, și Dan Paul, președintele Asociației Brokerilor, vor face parte din noul consiliu de administrație al BVB și vor avea funcția de administratori.

De asemenea, Dragoș Neacșu, Robert Pană, Dan Paul, Ștefan Szitas, Mihaela Bîciu, Radu Hanga, Octavian Molnăr, Claudia Ionescu și Răzvan Raț au fost aleși membri în Consiliul BVB.

În cursa pentru ocuparea postului de membru în Consiliul BVB s-au înscris 12 candidați, respectiv Mihaela Ioana Bîciu, Radu Hanga, Claudia Gabriela Ionescu, Valerian Ionescu, Gabriel Marica, Octavian Molnăr, Otto Emil Naegeli, Dragoș Valentin Neacșu, Robert Cosmin Pană, Dan Viorel Paul, Răzvan Legian Raț și Ștefan Szitas.

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a notificat BVB printr-o adresă că, urmare a timpului limitat pentru depunerea documentației aferente candidaturii, precum și a solicitării candidatului, retrage nominalizarea lui Volker Potthoff, în calitate de candidat pentru funcția de membru în Consiliul Bursei, potrivit Agerpres.

Mandatul actualului board al BVB expiră în luna ianuarie a anului viitor. Lucian Anghel, președintele Bursei de Valori București, își încheia al doilea mandat în ianuarie 2020. Acesta a anunțat că nu va mai candida pentru un nou mandat

Consiliul de Administrație al Bursei de Valori București era alcătuit din: Lucian-Claudiu Anghel - președinte, independent; Valerian Ionescu - vicepreședinte, independent; Robert-Cosmin Pană - vicepreședinte; Claudia Gabriela Ionescu - secretar general; Radu Hanga - membru, independent; Gabriel Marica - membru, independent; Octavian Molnar - membru; Otto Emil Naegeli - membru, independent; Dan-Viorel Paul - membru.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual