Președintele Emmanuel Macron rămâne fără o majoritate stabilă și cu o societate tot mai nemulțumită. Este al treilea premier care cade într-un singur an, ritm ce arată prăpastia tot mai adâncă dintre Palatul Élysée și societatea franceză, potrivit Reuters.
Măsurile de austeritate au aprins furia publică
Planul de austeritate al cabinetului Bayrou a declanșat protestele. Reducerea cheltuielilor, tăierile din domeniul social și presiunea asupra claselor de mijloc și muncitoare au amplificat frustrarea. Aceste măsuri au reînviat furia generată de mișcările anterioare, de la criza „vestelor galbene” la protestele împotriva reformei pensiilor. Pentru mulți francezi, demiterea guvernului nu este o victorie finală, ci doar începutul unei confruntări mai mari cu un sistem perceput drept surd la revendicările cetățenilor.
„Blocăm totul”: o mobilizare cu miză uriașă
Ziua de miercuri, 10 septembrie, este anunțată drept momentul unei mobilizări naționale de amploare. Mișcarea „Bloquons tout” – „Blocăm totul” – are ca obiectiv paralizarea transporturilor, economiei și vieții de zi cu zi. Spre deosebire de grevele organizate clasic de sindicate, această mișcare se bazează pe apeluri virale și inițiative spontane. Ideea centrală este clară: dacă guvernul ignoră revendicările, societatea răspunde prin oprirea totală a mecanismelor care mențin țara în funcțiune.
Macron, prins între opoziție și presiunea străzii
Pentru Emmanuel Macron, criza se adâncește. Fără o majoritate parlamentară, el depinde de compromisuri fragile și se confruntă cu furia străzii. Președintele trebuie să desemneze un nou premier într-un climat tensionat, în timp ce opoziția cere alegeri anticipate. Imaginea sa publică este tot mai fragilă, fiind perceput ca un lider izolat, prins între instituții fragmentate și o populație hotărâtă să-și exprime furia direct în stradă.
O țară între blocaj și incertitudine
Protestele planificate nu reflectă doar nemulțumiri punctuale, ci și o criză profundă a democrației franceze. Franța se află la un moment de răscruce, cu riscul ca mobilizarea socială să devină o constantă destabilizatoare. Fără soluții clare și fără un dialog real, o zi de protest poate escalada rapid într-o criză structurală, cu impact care depășește granițele Parisului și poate influența întreaga Europă.
