Cursurile anului școlar 2017-2018 încep luni, 11 septembrie și însumează 167 de zile lucrătoare (35 de săptămâni), potrivit edu.ro. Din păcate însă, noul an școlar începe fără manuale pentru clasa a V-a, în timp ce școlile nu au reușit să obține autorizații ISU nici în vara care tocmai s-a încheiat.
Anul școlar 2017-2018. Structura anului școlar cuprinde semestrul I (11 septembrie 2017 - 2 februarie 2018) și semestrul al II-lea (12 februarie 2018 - 15 iunie 2018).
Potrivit site-ului edu.ro, vacanțele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel: vacanța de iarnă (23 decembrie 2017 - 14 ianuarie 2018) vacanță intersemestrială (3 - 11 februarie 2018) vacanța de primăvară (31 martie - 10 aprilie 2018) vacanța de vară (16 iunie - 9 septembrie 2018). În plus, De asemenea, clasele din învățământul primar, dar și grupele din învățământul preșcolar beneficiază de vacanță în săptămâna 28 octombrie - 5 noiembrie 2017.
Anul școlar 2017-2018. În acest an școlar, programul național „Școala altfel” va avea o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului școlar și va fi derulat în intrevalul 2 octombrie 2017 - 31 mai 2018, perioada fiind aleasă de fiecare unitate școlară. Cu toate acestea, desfășurarea programului nu trebuie să coincidă cu perioada alocată susținerii tezelor semestriale, care vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor.
Pentru clasele termanale de la liceu, anul școlar se va încheia pe data de 25 mai 2018, iar elevii care vor absolvi clasa a VIII-a vor termina cursurile în data de 8 iunie 2018. De menționat este și că elevii din clasa a XII-a vor susține competențele lingvistice și digitale la începutul celui de al II-lea semestru, în luna februarie.
Anul școlar 2017-2018. Fără manuale la clasa a V-a
Anul școlar 2017-2018. Începe un nou an școlar fără manuale! Elevii claselor a V-a și cadrele didactice implicate în procesul instructiv-educativ al acestor clase vor utiliza, în primele opt săptămâni ale noului an școlar, un Compendiu introductiv pentru gimnaziu. Decizia aparține ministrului Educației Naționale, Liviu Marian Pop, și are ca obiectiv sprijinirea elevilor de clasa a V-a afectați de absența temporară a manualelor școlare.
Compendiul include resurse de învățare și propune o abordare modernă, interactivă, sintetică, menită să încurajeze gândirea critică și comunicarea prin activitățile și aplicațiile integrate. Suplimentar, pentru dezvoltarea unor activități de învățare se fac trimiteri inclusiv la materiale disponibile on-line.
Anul școlar 2017-2018. Documentul are 296 de pagini și este structurat pe 6 arii curriculare: Limbă și comunicare (Limba și literatura română, Limba modernă 1 - Engleză și Franceză și Limba modernă 2 - Engleză, Franceză și Germană), Matematică și Științele Naturii (Matematică, Biologie), Om și societate (Educație socială, Istorie, Religie - cultul ortodox, Geografie, Religie - cultul penticostal), Arte (Educație plastică, Educație muzicală), Tehnologii (Educație tehnologică și aplicații practice, Informatică și TIC), Consiliere și orientare (Consiliere și dezvoltare personală). Fiecare lecție este reflectată în mod distinct, fiecare disciplină având alocate un număr de pagini corelat cu numărul de ore pe săptămână alocate studiului, potrivit planului-cadru.
Anul școlar 2017-2018. Fără autorizații ISU
Anul școlar 2017-2018. În fiecare an descoperim că școlile nu sunt pregătite să-și primească elevii. 2017 nu face excepție: majoritatea școlilor nu îndeplinesc normele de securitate impuse de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Și, pentru că nu există timp, bani și, în multe cazuri, nici interes pentru remedierea problemelor, vor funcționa așa în viitorul an școlar.
De exemplu, în București, doar 44 de clădiri școlare din 1.066 – 22 din rețeaua publică și 22 din cea privată – au obținut autorizația de securitate la incendiu, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU București Ilfov, Daniel Vasile. Acesta a mai precizat că 1.022 de unități de învățământ (grădinițe, școli și licee) sunt practic fără autorizație de securitate la incendiu.
Anul școlar 2017-2018. Șituația este tragicomică dacă ne gândim că în Sectorul 5 singura unitate de învățământ care avea autorizație ISU urmează să fie demolată.