Actual· 2 min citire

Anchetă uriașă a poliției după decesul unei proaspete mămici, la Maternitatea Obosescu: ce spun medicii

Anchetă uriașă a poliției după decesul unei proaspete mămici, la Maternitatea Obosescu: ce spun medicii/ Arhivă foto

Anchetă uriașă a poliției după decesul unei proaspete mămici, la Maternitatea Obosescu: ce spun medicii/ Arhivă foto

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 14 aug. 2025, 12:19

Poliția din Timișoara a deschis o anchetă după moartea unei adolescente de 17 ani, care a născut la Maternitatea Odobescu. Reprezentanții spitalului spun că tânăra a intrat în stop cardio-respirator la scurt timp după naștere.

”Având în vedere evenimentul prezentat în mass-media cu privire la decesul unei tinere de 17 ani, după ce a născut, polițiștii au demarat verificările din cursul zilei de 13 august 2025, pentru stabilirea întregii situații de fapt și dispunerea măsurilor legale în consecință”, a transmis IPJ Timiș.

Potrivit informațiilor apărute în presa locală, familia fetei spune că aceasta avea dureri și a fost dusă de urgență la Maternitatea Bega din Timișoara, acolo unde nu a primit niciun tratament. Mama fetei a decis în cele din urmă că o ducă la Maternitatea Odobescu, unde a născut o fetiță. La doar câteva ore după naștere, tânăra mămică a murit.

Ce spun reprezentanții unității medicale

Reprezentanții Maternității Odobescu au transmis că gravida a ajuns în travaliu la maternitate și după 4-5 ore a născut.

”Gravida minoră de 17 ani cu sarcină insuficient dispensarizată se prezinta în urgență pentru travaliu. Pacienta a fost internată în Maternitatea Bega între 31.07-04.08. 2025 și fost externată fără tratament și fără recomandări speciale. În 9 august la ora 14,00 aproximativ, însoțită de mama a mers la Maternitatea Bega, pentru durere,  unde a fost consultată și trimisă acasă ca nefiind urgență. A decis să vină după 2 ore la Maternitatea Odobescu pentru  că avea deja contracții intense. Evaluarea imediată a relevat ca tânăra era în travaliu și a fost internată. Mama a semnat consimțământ și a lăsat un număr de contact”, au transmis reprezentanții Maternității Odobescu din Timișoara.

Potrivit acestora, cu travaliu natural, pacienta a născut relativ repede în 4-5 ore.

”Imediat după naștere, în timp ce pacienta se afla sub monitorizare la sala de travaliu, din nefericire, în perioada de lehuzie imediată, pacienta a prezentat stop cardio-respirator. S-au practicat toate manevrele de resuscitare, dar din păcate pacienta nu a răspuns la acestea. Pe parcursul resuscitării, a fost implicat și un echipaj SMURD. Manevrele de resuscitare au durat peste 1 oră, dar în ciuda eforturilor cadrelor medicale, nu s-a mai putut face nimic și s-a declarat decesul”, au mai transmis reprezentanții unității medicale.

Aceștia susțin că gravida fost monitorizată permanent  de echipa de gardă pe parcursul travaliului și a nașterii.

”Colegii obstetricieni și anesteziștii au respectat toate procedurile și protocoalele medicale în vigoare. Nou-născutul se află pe secția de Neonatologie în stare bună”, au mai transmis reprezentanții Maternității Odobescu din Timișoara.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News