În paralel, sunt verificate și casele de amanet din marile orașe, acolo unde autoritățile suspectează existența unor câștiguri nedeclarate.
Inspectorii ANAF se concentrează, în special, asupra persoanelor care conduc automobile de lux, evaluate la peste 50.000 de euro, fără a avea venituri oficiale care să le justifice achizițiile. În același timp, casele de amanet intră sub lupa autorităților, fiind considerate puncte vulnerabile în circuitul banilor negri.
Luxul fără acoperire, ținta principală a inspectorilor fiscali
Persoanele care nu pot dovedi proveniența legală a bunurilor scumpe riscă nu doar sancțiuni, ci și confiscarea unei mari părți din veniturile care nu apar în evidențele fiscale.
Începând de săptămâna viitoare, acțiunea se va extinde asupra tuturor celor care conduc mașini de lux fără să aibă venituri declarate. Prin aceste verificări, ANAF urmărește să reducă evaziunea fiscală și să aducă la buget sume considerabile provenite din activități nedeclarate.
Operațiune de amploare a ANAF: sute de firme de ride-sharing investigate pentru evaziune fiscală
Fraudă descoperită în comerțul cu carburanți la Craiova
În același context, Antifrauda ANAF a anunțat că miercuri, 8 octombrie, a descoperit nereguli grave la o firmă din Craiova, implicată într-o schemă complexă de fraudă în domeniul comercializării carburanților. Cazul a scos la iveală și o vulnerabilitate serioasă în sistemul de verificare al Trezoreriei.
„În prima parte a acestui an, firma a comercializat peste 800 de tone de motorină pentru care trebuia să achite accize de peste 2 milioane de lei. Surpriza face ca jumătate din sumă să reprezinte ordine de plată suspecte de fals, iar cealaltă jumătate să fie restituită firmei în doar câteva zile de Trezoreria Craiova, fără nici un fel de verificare dacă plata accizelor s-a făcut sau nu în mod corect”, precizează ministrul Nazare.
Cazul semnalat la Craiova confirmă amploarea fenomenului de evaziune fiscală în domenii sensibile, precum comerțul cu combustibili, și pune presiune suplimentară pe instituțiile statului care trebuie să închidă breșele ce permit astfel de tranzacții frauduloase.