Două petroliere din așa-zisa ”flotă fantomă” a Rusiei au fost cuprinse de flăcări, după ce la bordul lor a avut loc o serie de explozii de orgine necunoscută. Incidentul s-a petrecut vineri seară, în largul coastelor turcești din Marea Neagră, relatează AFP.
„Petrolierul Kairos, gol și în drum spre portul rus Novorossiïsk, a luat foc la 28 de mile marine de coastele noastre, din cauza unor cauze externe. Cei 25 de membri ai echipajului sunt teferi și nevătămați”, a declarat pe X Direcția turcă pentru afaceri maritime (DGM).
Potrivit autorităților de la Ankara, echipajul a fost evacuat, dar incendiul continuă la bord, iar flăcările și fumul negru dens din partea din față a navei sunt vizibile de la kilometri distanță.
Nava Kairos, care arborează pavilionul Gambiei, datează din 2002, conform site-ului Vesselfinder.
Incendiul, a cărui origine este deocamdată necunoscută, a izbucnit în jurul orei locale 18:00 locale (17:00, ora României), în timp ce cargoul se afla în largul Kefken, un port din provincia Kocaeli, din nordul Turciei, a declarat guvernatorul Ilhami Aktas pentru canalul privat turc NTV.
Un al doilea petrolier, Virat, „a semnalat că a fost lovit la aproximativ 35 de mile marine”, a anunțat, de asemenea, DGM, fără a preciza natura impactului. „Echipele de salvare și un cargou au fost trimise la fața locului. Cei 20 de membri ai echipajului sunt teferi și nevătămați, iar în sala mașinilor s-a detectat un fum dens”, a adăugat Direcția.
Virat navighează, de asemenea, sub pavilion gambian și datează din 2018, potrivit Vesselfinder.
Autoritățile turce nu au precizat cauzele acestor accidente. Însă numeroase mine plutitoare au fost localizate și distruse în Marea Neagră de la începutul invaziei rusești a Ucrainei în februarie 2022. Aceste încărcături, amplasate de beligeranți pentru a-și proteja coastele, au fost purtate de curenți în ultimii ani, în special din cauza furtunilor. Confruntate cu acest pericol, Turcia, Bulgaria și România, trei țări membre NATO riverane Mării Negre, au înființat în 2024 un grup naval de luptă împotriva minelor în Marea Neagră (MCM Black Sea).