ALEGERI PREZIDENȚIALE TURUL 2 DIASPORA. Ministerul Afacerilior Externe consideră că votul de la Munchen decurge în condiții bune. Asta în condițiile în care mii de români așteaptă de ore bune să voteze, iar tensiunea a început deja să crească în fața secției de votare.
ALEGERI PREZIDENȚIALE TURUL 2 DIASPORA. "La Consulatul General al României de la Munchen, unul dintre locurile unde s-a deplasat și un reprezentant al MAE în vederea punerii în aplicare a măsurilor de natură logistică și organizatorică ce intră în competența MAE cu scopul fluidizării procesului de votare, în acest moment votul decurge în condiții bune, în flux constant", anunță un comunicat al MAE.
"Printre măsurile puse în practică de Consulatul General al României la Munchen se numără: suplimentarea numărului de ștampile și cabine până la limita maximă, stabilirea unui flux unic cu intrare și ieșire separate pentru secția de votare. A fost stabilit, totodată, un parteneriat cu Poliția bavareză pentru asigurarea normelor de securitate necesare. De asemenea, un rol cheie în comunicarea cu cetățenii l-a avut și constituirea unei echipe de 30 de voluntari, care s-au implicat, inclusiv în distribuirea declarațiilor pe proprie răspundere. Pe baza implementării acestor măsuri, la ora 13.00, ora locală, a votat un număr de cetățeni de 4 ori mai mare față de la primul tur, la aceeași oră, respectiv peste 1350 de persoane", a adăugat comunicatul.
ALEGERI PREZIDENȚIALE TURUL 2 DIASPORA: Mii de oameni la coadă și proteste la Munchen
Peste 4.000 de români stau la coadă la Consulatul de la Munchen și protestează față de măsurile organizatorice luate de autoritățile române, reclamând și faptul că doi reprezentanți ai partidelor politice de la biroul secției de votare nu s-au prezentat.
"Peste 4.000 de oameni protestează la Consulatul României de la Munchen, întrucât sunt teribil de supărați și nemulțumiți de modul de organizare din partea Ministerului de Externe și Guvernului și cer demisia lui Ponta", a declarat, pentru MEDIAFAX, Mihai Rusu, membru al diasporei române din Germania.
ALEGERI PREZIDENȚIALE TURUL 2 DIASPORA: El a spus că mulți dintre cei care așteaptă la coadă au venit de la distanțe de peste 300 de kilometri pentru a vota întrucât secția de votare de la Munchen este singura din întreaga Bavarie.
"Demisia, demisia Ponta!", "Noi de aici nu plecăm până nu votăm!", strigă oamenii la coadă.
Până la ora locală 13.00 (14.00, ora României), din cei 4.000 de oameni care stau la coadă reușiseră să voteze 1.355.
Mihai Rusu consideră că situația de la Munchen și de la alte secții din diaspora reprezintă "o gravă încălcare a dreptului de vot”
ALEGERI PREZIDENȚIALE TURUL 2 DIASPORA: Surse oficiale au precizat pentru MEDIAFAX că doi reprezentanți ai partidelor politice de la biroul secției de votare de la Consulatul de la Munchen nu s-au prezentat. La această secție au fost amplasate șapte cabine de vot și au fost trimise șapte ștampile.